Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

După ce a stat, fără succes, la coadă să alimenteze cu combustibil la o benzinărie din Londra, ambasadorului Albaniei în Marea Britanie, Qirjako Qirko, a declarat pentru The Guardian că, dacă guvernul britanic dorește, Albania ar putea pune la dispoziție imediat 5.000 de șoferi și că aceștia ar fi gata să lucreze chiar și fără plată pentru a-și arăta recunoștința față de Marea Britanie, care a făcut foarte multe pentru etnicii albanezi, mai ales în intervențiile de salvare a acestora din Kosova.

El a mai spus că la acest moment trăiesc în Albania circa 150.000 de cetățeni albanezi care ar fi gata să își arate recunoștința pentru gazdele britanice. Jurnaliștii de la The Guardian susțin însă că un număr semnificativ al migranților albanezi nu sunt declarați, astfel că ar fi imposibil de știut câți dintre ei sunt calificați ca șoferi de vehicule grele.

De partea cealaltă a Canalului, francezii de la Les Routiers au comentat că transportul de produse ADR, care necesită ani de instruire și experiență, nu ar putea fi dat pe mâna unor voluntari fără pregătire și nici experiență, astfel că iau anunțul drept o “intoxicare de presă”, un mod prin care comunitatea albaneză încearcă să-și îmbunătățească imaginea oportunist. Francezii reamintesc vecinilor că “tocmai acest aflux de migranți a determinat majoritatea britanicilor să voteze pentru un Brexit care se dovedește a fi dezastruos”.

În ciuda lipsei de consistență a acestor informații, sunt totuși sindicate franceze care le folosesc ca pretext pentru a cere renegocierea salariilor șoferilor și a amenința din nou cu greva dacă transportatorii francezi ar apela la migranți pentru angajare.