Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ministerul Federal de Transport din Germania ia în calcul inițiativa unei organizații a expeditorilor de a permite rularea cu un tonaj mai mare cu 4 tone către și înspre porturile interioare, de la 40 la 44 de tone.

În urmă cu doi ani, aceeași autoritate a respins categoric mișcarea către tonaj mai mare. Explicația oficială a fost că dacă s-ar permite transportul unui tonaj mai mare de mărfuri acest lucru ar elimina stimulentele pentru mutarea traficului pe intermodal și pe căile navigabile interioare. Acum, organizațiile expeditorilor și transportatorilor, 21 la număr, din diferite industrii – construcții, chimică, a uleiurilor minerale, hârtiei și oțelului – au format Traffic Relief Initiative – cu scopul de a degreva traficul rutier de numărul mare de camioane. Astfel, propunerea a fost repusă pe tapet, iar Ministerul Transporturilor se pare că o ia în calcul. De altfel, în masterplanul de transport intern se specifică că măsura extinderii tonajului total de la 40 la 44 de tone ar întări acest mod de transport către și dinspre porturile germane și ar urma să se aplice pe termen mediu. Acest număr suplimentar de 4 tone a fost privilegiul de care a beneficiat numai transportul combinat – TC –. „Se propune să se ia în considerare extinderea regulamentului de 44 de tone la transportul rutier al anumitor mărfuri vrac către sau din porturile interioare, pentru a integra mai bine transportul naval pe căile interioare în lanțul de transport multimodal“, explică Ministerul Federal de Transport, citat de eurotransport.de. Măsura va fi analizată în urma unui studiu ale cărei rezultate vor fi date publicității în 2021.

Foto: Schmitz Cargobull, assembly: Frank Haug/ eurotransport.de