Guvernul irlandez trebuie să acționeze acum pentru a proteja transportatorii în fața creșterii prețurilor la carburanți și consumatorii de spirala inflației, susține Freight Transport Association Ireland (FTAI), organizația transportatorilor și logisticienilor din Irlanda.
Aidan Flynn, CEO al FTAI, a comentat situația gravă care a apărut: “În condițiile în care combustibilul reprezintă peste 41% din costul de funcționare a flotelor de camioane – iar prețul barilului de petrol depășește acum 120 de dolari – guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru a proteja lanțul de aprovizionare din Irlanda. FTAI îndeamnă guvernul să revizuiască actualul program de reduceri pentru motorină pentru a-l face mai accesibil și mai eficient, astfel încât să poată fi atenuate presiunile inflaționiste asupra industriei însărcinate cu furnizarea a tot ceea ce are nevoie Irlanda.”
“Programul, în cadrul căruia Fiscul va rambursa o parte din impozitul pe ulei mineral plătit de un operator de transport rutier care se califică, oferă o rambursare de 0,075 cenți pe litru, care se plătește la trei luni după ce combustibilul a fost cumpărat, aplicându-se anumiți termeni și condiții. În prezent, mai puțin de o treime dintre operatorii de transport rutier de mărfuri care se califică sunt participanți activi la sistemul de rambursare, ceea ce demonstrează ineficiența acestuia. În plus, operatorii de flote comerciale care își distribuie propriile mărfuri sunt responsabili de majoritatea distribuției de produse cu amănuntul și de servicii de alimentație publică și, cu toate acestea, nu se califică pentru schema actuală de reduceri pentru motorină; gazul natural comprimat (GNC) este, de asemenea, exclus.”
“FTAI îndeamnă, de asemenea, guvernul să reducă accizele, rata de reducere fiind legată de prețul internațional al barilului de petrol; cu cât prețul este mai mare, cu atât mai mare este reducerea accizei. Acest lucru trebuie activat imediat, dacă se dorește ca întreprinderile din Irlanda să rămână viabile și competitive.”
Prețul barilului de petrol a crescut din nou în această săptămână la 129,6 dolari. Față de ianuarie 2022 când prețul barilului era 78,5 dolari, cotația petrolului la Brent a crescut cu 64%, trecând printr-un prag intermediar de 95,4 dolari/baril în 24 februarie. Recordul prețurilor la petrol s-a înregistrat în 2008 – 140$/baril – iar contextul actual creează condițiile pentru a atinge din nou acest prag.
În aceste condiții, firmelor de transport le este foarte greu să își ajusteze politica de preț, în condițiile creșterilor uriașe de la momentul trimiterii ofertei și până la finalizarea cursei. Asta ca să nu mai vorbim că cele mai multe termene de plată se învârt în jurul a 60-90 de zile de la primirea CMR-ului după livrarea mărfii.
Astfel, acceptarea unor prețuri mici de transport în această perioadă este echivalent cu falimentul, dacă ținem cont și de celelalte scumpiri la camioane, piese de schimb, taxe de drum și de creșterile salariale în contextul respectării condițiilor de detașare impuse prin Pachetul de Mobilitate.
Potrivit www.peco-online.ro, prețul motorinei la pompă pe teritoriul României variază între 7,31- 7,52 lei/litru.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit