La finalul lui iulie mii de muncitori au declanșat o grevă de amploare pe căile ferate din Marea Britanie, cerând salarii mai mari și mai multă siguranță a locului de muncă. Greva a provocat perturbări majore a transportului în întreaga țară. Doar unul din 5 trenuri a putut circula, iar în unele zone toate serviciile au fost anulate.
Sindicatul RMT a acuzat operatorul de rețea de stat Network Rail și companiile feroviare private că nu sunt interesate să ajungă la un acord, ci își intensifică amenințările cu reducerea locurilor de muncă. Sindicatul național al lucrătorilor din sectorul feroviar și maritim (RMT) a chemat 40.000 de membri la grevă.
Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a refuzat să fie mediator și s-a situat de partea angajatorilor. El a condamnat grevele ca fiind „militante”. Împreună cu ministrul de afaceri Kwasi Kwarteng, Shapps dorește să facă posibilă, din punct de vedere legal, utilizarea pe termen scurt de către companiile afectate de grevă a unor lucrători temporari cu salarii mai mici pentru a menține în funcțiune infrastructura de importanță strategică.
Mecanicii de locomotivă de la 7 operatori intenționează să renunțe de tot la locul de muncă. RMT a anunțat deja alte greve în sectorul feroviar pe 18 și 20 august, precum și opriri la metroul londonez pe 19 august.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit