Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ucraina restricţionează, temporar, exporturile pe calea ferată spre Polonia şi România, potrivit unui oficial al companiei de stat Ukrainian Railways.

Acesta spune că sunt două motive pentru impunerea acestor restricții, pe de-o parte faptul că s-au acumulat foarte multe vagoane la punctele de trecere a frontierei, pe de altă parte vin sărbătorile de Paște și granițele sunt închise. Ucraina, un mare producător agricol mondial, obişnuia să îşi exporte produsele prin porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră însă după invazia rusească a fost obligată să îşi exporte produsele pe calea ferată via graniţa de vest. Potrivit Reuters, care îl citează pe Valerii Tkachov, adjunctul directorului comercial de la Ukrzaliznytsia, în perioada 16-18 aprilie, transportatorul a impus restricţii cu privire la livrările pe calea ferată spre România prin punctele de trecere a frontierei de la Diakovo şi Vadul-Siret. În aceeaşi perioadă, au fost introduse restricţii cu privire la transportul de bunuri pe calea ferată şi spre Polonia, prin punctele de trecere a frontierei de la Yahodyn şi Izov. Restricţiile au fost implementate „din cauza acumulării de vagoane în direcţia punctelor occidentale de trecere a frontierei şi a solicitărilor venite de la partenerii occidentali de a reduce livrările de trenuri de marfă“, a precizat Tkachov. Potrivit acestuia, „ţările vecine par să nu fie pregătite pentru o creştere semnificativă a traficului de produse ucrainene pe teritoriul lor“, din cauza lipsei de locomotive şi vagoane, a capacităţii limitate de trafic şi a restricţiilor impuse pentru vagoanele de marfă. Potrivit reprezentantului Ukrzaliznytsia, la data de 14 aprilie, erau 29.461 de vagoane de marfă în apropierea punctelor de trecere a frontierei, iar numărul a crescut cu 28% în primele două săptămâni din luna aprilie.