Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul expres, framantat de incertitudini legislative. Licentierea pune lacatul pe business?

Daca anii post criza au insemnat o perioada fasta pentru transportul de 3,5 t, volumele si cota de piata fiind tot mai mari, iata ca ne apropiem cu pasi repezi de licentierea transportului expres, ceea ce ar reprezenta, alaturi de reglementarile din ultima perioada deja implementate in vestul Europei, „ultimul cui in sicriu“ pentru transportatorii romani si nu numai. Daca noul Pachet Rutier pregatit de Comisia Europeana va aduce cu el si conditii mai aspre pentru acest tip de transport, pe de-o parte acest lucru va tria companiile, pe piata ramanand doar cele care ofera servicii de calitate la preturi reale, si pe de alta parte va determina transportatorii sa circule cu vehicule detarate sub 3,5 t. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile trase de managerii de transport in cadrul discutiilor despre transportul international cu vehicule de 3,5 t la conferinta ExpoTranzit 2017.
 

Din pacate nu mai vorbim la momentul de fata de o piata libera, ci mai degraba de una protectionista prin reglementarile care incearca inchiderea, „nu numai a noastra. De exemplu francezii ii inchid si pe germani, austriecii la fel“, explica directorul general al Kefren Expres, Zsolt Gogucz. Oficialul firmei de transport afirma faptul ca in momentul de fata contextul international nu este foarte clar pentru transportatorii cu vehicule de 3,5 t. Desi exista aceste reglementari stricte care deja dau peste cap activitatea companiilor de transport, totul culminand cu licentierea, managerul spera la solidaritate de breasla din partea companiilor estice, mai ales ca, din observatiile sale, firmele de transport din vest lucreaza pe rute scurte, mai mult pe distributie, in timp ce rutele lungi, legatura intre fabricile de productie, sunt acoperite de transportatori estici. „Sper eu ca se va da un raspuns din blocul estic, sa oprim transporturile o zi sau doua si apoi vom vedea ce se intampla in Europa. In opinia mea peste 50% din transportul din Europa este efectuat de transportatori din tarile estice, aici nominalizez Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Bulgaria.“

Crestere calitatea sau concurenta neloiala?
Attila Kasco, managerul companiei austriece KATT International GmbH, crede ca licentierea transportului expres nu este posibila, insa, daca acest lucru se va intampla, va exista si un efect purificator. „Pe piata sunt foarte multe firme, unele bune, altele mai putin bune, si astfel este afectata calitatea. Probabil ca licentierea ar fi o varianta prin care aceasta calitate ar creste. Ma refer aici la companiile care practica un pret foarte mic. Eu cred ca daca se va ajunge la licentiere, piata va fi golita de aceste firme care lasa foarte mult la pret“, mentioneaza Attila Kasco. De aceeasi parere este si directorul comercial al companiei Bitzu & Sun, Raul Dorhoi, care crede ca marii jucatori, ca de exemplu DHL si UPS, nu vor lasa ca transportul de 3,5 t sa fie reglementat asemenea transportului greu.
Cum ar influenta licentierea piata de transport expres? …

Articole similare