Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sapte ani de investitii continue

Vectra International este specializata in transport just-in-time pentru industria automotive si a inceput in 2010 o serie de investitii serioase care au continuat an de an, astfel ca in prezent flota este foarte noua si numara 125 de autotractoare, 142 de semiremorci, 34 de vanuri si patru camioane de 7,5 t, cele mai multe achitate sau la final de contract de leasing. Compania brasoveana se concentreaza in continuare asupra inlocuirii celor cateva masini mai vechi pe care le detine, dupa care viitoarele investitii vor fi decise in functie de cum se va limpezi legislatia din transportul rutier din UE si de cum va evolua marja de profit, care in ultimul timp a fost in continua scadere.
 

In 2010 compania a cumparat 16 autotractoare si 16 semiremorci, in valoare de circa 1,6 milioane de euro, si a crescut an de an sumele investite, asa cum subliniaza Cornel Sumedrea, director financiar Vectra International, ajungand in 2016 la peste 6,5 milioane de euro, pentru 30 de autotractoare si 48 de semiremorci – din care patru, respectiv 18, au fost achizitionate cu plata integrala, iar celelalte, in leasing financiar pe doi ani – alaturi de 15 vanuri MB Sprinter, toate achitate integral, si doua vehicule de 7,5 t. „In toata aceasta perioada am lucrat la consolidarea indicatorilor financiari, mai ales pe partea de cash, si, deoarece am reusit sa optimizam lichiditatile, am ajuns sa semnam contracte de leasing pe doi sau trei ani, in loc de cinci, cum era inainte de 2007.“
In prezent flota include 125 de autotractoare, din care peste 90% sunt Volvo, iar restul, Mercedes-Benz, 142 de semiremorci Schmitz – numarul este mai mare pentru a creste viteza de transport prin lasarea lor la descarcare, astfel incat camioanele sa poata pleca imediat mai departe – din care mai mult de 90% sunt mega sau Varios, echipate si pentru transport de anvelope, 34 de vanuri Mercedes-Benz Sprinter, doua MB Atego si doua MAN.
Parcul auto este nou, cu exceptia catorva camioane din 2007, din care unele vor fi inlocuite in septembrie, cand urmeaza sa fie achizitionate 10 ansambluri – o parte pentru a innoi flota si o parte pentru a o extinde – si a unora din 2003, care sunt folosite in trafic local, in jurul Brasovului, pentru incarcare din depozit si descarcare in fabrica sau pentru a misca semiremorcile in incintele clientilor din industria automotive.
Vectra International a inchis in 2016 inainte de scadenta mai multe leasinguri, in valoare de peste un milion de euro, astfel ca in prezent sunt neachitate 33 de autotractoare, 36 de semiremorci si noua vanuri, iar pentru acestea din urma contractul se incheie in 2017.
Cele mai multe lucrari de intretinere si reparatii se fac in atelierul propriu, care de curand a fost dotat si pentru semiremorci.

Eficienta mai mare prin folosirea de echipaje chiar si pe vanuri
Vanurile sunt implicate tot in transport pentru industria automotive, fie pentru comenzi care trebuie sa ajunga foarte rapid la fabricile de autoturisme din Germania, Cehia si, mai rar, Italia, Franta sau Anglia, fie pentru loturi mici sau piese de mici dimensiuni.
Camioanele Vectra International fac fie curse tur-retur, si atunci se intorc in tara in 2-3 zile daca se merge in echipaj sau intr-o saptamana cu un singur sofer, fie, dar mai rar, curse intre mai multe state, care presupun ramanerea in Comunitate pentru 2-4 saptamani. Iar vanurile, de asemenea, circula mai mult tur-retur, uneori chiar cu doi soferi, intorcandu-se in tara dupa 3-4 zile.
Astfel, camioanele cu doi soferi ajung la circa 18.000 km/luna, cele cu un singur sofer, la 10.000-12.000 km/luna, „uneori chiar mai putin, dar aici conteaza si tariful si gradul de incarcare“, iar vanurile, la 18.000-20.000 km/luna.
„Ideal ar fi sa nu mergi pe gol mai mult de 100-150 km la o cursa“, puncteaza Cornel Sumedrea, „dar apar si exceptii, pentru ca noi transportam marfuri pretentioase, de valori mari, iar eventualele penalitati pentru intarziere – am primit foarte putine pana acum – sunt mai mari decat costul dislocarii. Clientii nu acopera decat foarte rar costul dislocarii, ci dimpotriva, ne cer sa incheiem noi diverse asigurari suplimentare sau sa le facem discounturi.“
Uneori, pentru ca semiremorcile sa nu mearga descarcate, se transporta si alte marfuri decat componente auto.

Articole similare