Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cum se obtine viza Schengen pentru soferi din state terte

Soferii de camion din state terte care lucreaza pentru companii romanesti in Comunitate pot obtine viza Schengen de la ambasadele statelor membre numai dupa ce angajatorul furnizeaza anumite informatii, printre care date despre cursele care urmeaza a fi efectuate. Pentru a obtine documentul, angajatorul trebuie sa solicite atestatul profesional de conducator auto recunoscut in UE, se arata in raspunsul furnizat de Ambasada Germaniei la Bucuresti la solicitarea revistei Tranzit. Este vorba de certificatul de competenta profesionala conform Regulamentului (CE) nr. 1072/2009 privind normele comune pentru accesul la piata transportului international de marfuri. Documentul certifica faptul ca respectivul sofer este angajat in conformitate cu actele cu putere de lege si administrative (respectiv conform contractelor colective) din statul membru in care este inregistrata compania.
 

La solicitarea vizei angajatorul trebuie sa clarifice urmatoarele aspecte:
– Cand a avut loc ultima cursa catre Germania?
– Cate curse sunt planificate, cu aproximatie, in decursul unei luni?
– Care este traseul pe care il va face respectivul sofer?
– Cate zile de sedere sunt necesare in spatiul Schengen?
– Ce fel de marfa urmeaza a fi transportata?
– Marfa urmeaza sa fie transportata in Germania sau se vor efectua transporturi inclusiv in Germania?
– La intoarcere, vor fi transportate marfuri din Germania in Romania?
– Unde este punctul de plecare al transportului, in Romania sau in afara UE?

La solicitarea vizei se depune un dosar care include:
– Formular cerere viza;
– Pasaport;
– Permis de sedere romanesc;
– Atestat conducator auto conform Regulamentului (CE) nr. 1072/2009;
– Certificat romanesc de pregatire profesionala (Driver Qualification Card);
– Asigurare medicala valabila in UE;
– Contract de munca al solicitantului de viza, insotit de traducere in limba germana;
– Certificat constatator al angajatorului;
– Contract de transport marfa, alaturi de documente de insotire a marfii;
– Actele solicitate de organele vamale;
– Declaratie privind transportul de marfa in Germania (formular tipizat, disponibil la ambasada);
– Proces verbal (disponibil la ambasada);
– Fotografie biometrica;
– Taxa de viza.

Viza Schengen poate fi eliberata pentru maximum 90 de zile intr-un interval de 12 luni. In cazul in care cele 90 de zile nu au fost depasite in decurs de 12 luni, poate fi solicitata, in principiu, o noua viza Schengen, mai arata ambasada, precizand faptul ca o viza Schengen nu garanteaza dreptul de a intra in spatiul Schengen, decizia finala fiind la latitudinea Politiei de Frontiera. „Din acest considerent, este posibil ca la intrarea in spatiul Schengen sa fie solicitate, pe langa pasaportul cu viza valabila, si alte documente care contin informatii despre durata si scopul sederii.“

Articole similare