Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Terminalul intermodal va pune Galatiul pe harta marilor porturi in coridoarele logistice de marfuri

Minereurile si cerealele sunt materiile prime cu cele mai mari volume care trec prin portul Galati, insa in urmatorii ani cantitatea de marfa de aici se va tripla datorita celui mai important proiect logistic de la infiintarea portului si pana in prezent – „Platforma multimodala Galati“, un terminal de containere cu o capacitate, in prima etapa, de 150.000 TEU, care va putea fi extinsa pana la 300.000 TEU, in functie de evolutia cererii. In prezent, portul de la malul Dunarii nu poate concura cu celelalte porturi din Europa care beneficiaza de tehnologie de ultima ora, fiind dependent de marfurile care intra si ies din Combinatul Siderurgic ArcelorMittal, iar in aceste conditii traficul de marfa a scazut constant in ultimii 20 de ani, ajungand la un total de circa 3,6 milioane de tone.
 

Din punct de vedere comercial, Portul Galati este impartit in trei zone: portul Mineralier, situat intre Km 155,4 (km 155 + 150) si Km 157,6 (km 157 + 500), portul Docuri, situat intre Mm 80 (Mm 80 + 160) si Km 149,35 (Km 148+900), si portul Bazinul Nou, situat intre Mm 78+1300 (Mm 78+1250) si Mm 79+700.
Cea mai intensa activitate se desfasoara in portul Mineralier, acolo unde, din statele membre CSI, vin materii prime pentru combinat, minereu si calcar, iar de la celalalt capat al procesului tehnologic pleaca produsele finite, tabla si derivate, dupa cum ne-a explicat directorul general adjunct al Administratiei Porturilor Dunarene si Maritime Galati (APDM), Carmen Costache.
La capitolul dotari, portul Mineralier dispune de 16 dane specializate, fiecare dotata cu mai multe macarale Bocsa de 16 t/32 m si macarale Kangur de 16 t/32 m. In plus, exista si cateva capacitati de depozitare care insumeaza peste 16.000 m2.
In portul Docuri se opereaza marfuri generale, vrac si cereale. Portul dispune de fronturi de acostare cu o lungimea totala de 1.365 m (12 dane), lungimea fronturilor operative fiind de 1.045 m (noua dane). Ca dotari, exista mai multe macarale de cheu, precum si platforme betonate (23.160 m2), cateva magazii (12.300 m2) si un siloz de cereale (2.640 m2). Terminalul din port Docuri permite derularea operatiunilor de acostare si operare nave; descarcare/ incarcare containere din nave in mijloacele de transport pe platforma si invers; manipulare/stocare containere intr-un depozit; regrupare marfuri din containere pe destinatii si de desfasurare a altor activitati adiacente; capacitatea maxima este de 30.000 TEU/an. In port Bazinul Nou, cel mai mare de la Dunare, se opereaza produse metalurgice si cherestea, printre dotari numarandu-se 10 macarale de 10 tf (tona forta), alaturi de platforme (148.230 m2) si magazii (19.500 m2). Potrivit datelor APDM Galati, anul trecut, in perioada ianuarie-septembrie, Portul Galati a inregistrat un trafic total de marfuri de 3,38 milioane de tone, mai mult de 75% fiind realizat in portul Mineralier din tranzitul de produse laminate (690.475 t), fier vechi (71.053 t), produse minerale brute (338.012 t), minereu de fier …

Articole similare

Ad