Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cum motiveaza autoritatile franceze amenda de 4.000 de euro pentru petrecerea perioadei de odihna saptamanala in cabina camionului

Pentru ca normele metodologice ale aplicarii legii Savary, care include modificarile aduse la Codul muncii din Franta, ce a introdus si interzicerea petrecerii perioadei de 45 de ore de odihna saptamanala in cabina camionului, nu au aparut inca, este important pentru toti transportatorii care fac curse pe Franta sa cunoasca motivatia inspectorului de control pentru amenda de 4.000 de euro aplicata unei firme romanesti, care a avut amabilitatea de a ne pune la dispozitie procesul verbal de constatare.
„Procesul verbal de constatare a infractiunilor la normele reglementare si legislative referitoare la Reglementarea sociala europeana” descrie cu lux de amanunte derularea controlului: „am controlat un vehicul tras la doc in asteptarea incarcarii. Dupa ce ne-am declinat calitatea si am prezentat legitimatia de serviciu, am cerut soferului actele necesare condusului, actele vehiculului si ale incarcarii, precum si actele necesare conform dispozitiilor referitoare la conditiile de lucru ale membrilor echipajelor care fac transport rutier public sau privat. Am efectuat controlul conform dispozitiilor articolului L.1451-1 din Codul Transporturilor. Pe tot timpul controlului am vorbit cu soferul in spaniola (pe care acesta o intelegea) si prin intermediul unui sistem de traducere din franceza in romana (intrebari cu dublu raspuns da/nu in limba franceza/romana).

Precizam ca, in conformitate cu dispozitiile regulamentului CEE N 561/2006 din 15 martie 2006, de pe 1 mai 2006 toti soferii care conduc un vehicul ce se supune regulamentului CEE 3821/85 din 20 decembrie 1985 trebuie sa poata prezenta, la un control rutier, informatii despre activitatea sa profesionala din ziua controlului si din cele 28 de zile precedente. Precizam in plus ca vehiculul este echipat cu cronotahograf conform anexei regulamentului CEE 3821/85 din 20 decembrie 1985. Aparatele de acest fel inregistreaza in memoria interna informatii referitoare la mersului vehiculului si la activitatea profesionala a soferului si pe un card cu cip, pe care il inmaneaza acestuia autoritatea competenta din tara de rezidenta, pe cele referitoare la sofer. Am constatat ca soferul foloseste un card inserat in aparat. Am scos cardul din cronotahograf pentru a citi datele (conform art. 26 din Regulamentul CEE 561-2006 din 15 martie 2006, un inspector de control abilitat poate verifica respectarea regulamentului CE 561/2006 analizand foile de inregistrare, datele afisate sau imprimate care au fost inregistrate de aparatul de control sau prin intermediul cardului soferului sau analizand orice alt document care probeaza nerespectarea dispozitiilor prevazute la art. 16, paragrafele 2 si 3) prin intermediul urmatoarelor instrumente dezvoltate conform prescriptiilor Directiei Generale de Infrastructura de Transport: cititor de carduri TAK-Reader, laptop si soft de citire si analiza Octet.
Analizand inregistrarile de pe cardul soferului am constatat ca acesta a luat o pauza de condus saptamanala de 61 de ore si 11 minute consecutive intre ora 18.49 a zilei de 6 februarie si ora 8.00 a zilei de 9 februarie, conform anexei la procesul verbal. Aceasta pauza a fost luata in Franta, asa cum reiese din anexa 2 la procesul verbal.
Cand l-am intrebat pe sofer unde si-a luat pauza saptamanala, el ne-a raspuns ca in parcarea unui magazin, in cabina camionului.
Pentru a ne asigura ca soferul intelege bine ce-i spuneam, i-am prezentat un document continand printscreen-ul care dovedea pauza saptamanala de 61 de ore si 11 minute si un chestionar simplu in franceza si romana referitor la locul in care a luat pauza saptamanala.
Soferul a confirmat primele sale declaratii si a semnat documentul care indica faptul ca a petrecut pauza saptamanala normala in cabina camionului, asa cum reiese din anexa 3 la procesul verbal.
Noi l-am informat ca e interzis pentru orice sofer profesionist sa-si ia la bordul camionului pauza saptamanala normala de condus, definita conform articolului 4 al regulamentului CE 561/2006 al Parlamentului European si al Consiliului. Asta in aplicarea articolului 15 al legii 790 din 10 iulie 2014, preluat in articolul 3313.3 din Codul Transporturilor.
Soferul ne-a declarat ca nu cunostea aceste dispozitii si apoi si-a contactat telefonic angajatorul, apoi ni l-a dat la telefon si noi am explicat unui interlocutor care vorbea franceza ce am constatat la control.
Interlocutorul nostru ne-a spus ca soferul trebuia sa doarma in cabina pentru a putea supraveghea incarcatura, iar noi i-am raspuns ca articolul 4 din regulamentul CE 561/006 defineste timpul saptamanal de odihna ca fiind perioada saptamanala in timpul careia soferul poate dispune cum vrea de timpul sau.
Avand in vedere aceste elemente, l-am informat pe sofer ca am descoperit o infractiune comisa de firma pentru care lucreaza, referitoare la organizarea muncii soferilor angajati sau pusi la dispozitia sa fara a se asigura ca acestia isi iau in afara camionului pauza saptamanala normala de condus, delict al carui cod NATINF este in curs de elaborare.
Aceasta infractiune se constituie ca urmare a faptului ca angajatorul nu si-a luat toate masurile pentru ca angajatorul sau sa poata beneficia de o pauza saptamanala normala de cel putin 45 de ore in afara camionului.”
Inspectorul de control a insirat articolele de lege care au fost incalcate de compania romaneasca de transport (amenda a fost aplicata numai companiei de transport, nu soferului), astfel:
–           Articolul 15 din legea 790 din 10 iulie 2014, preluat in Codul Transporturilor, prevede ca este interzis ca soferii sa-si ia la bordul vehiculelor pauza saptamanala normala definita la articolul 4 al regulamentului CE 561/2006 al Parlamentului european si al Consiliului, referitor la armonizarea anumitor dispozitii din legislatia sociala in domeniul transporturilor rutiere. In plus, angajatorului trebuie sa se asigure ca organizarea muncii soferilor auto este in conformitate cu dispozitiile referitoare la dreptul la pauza saptamanala normala.
–          Articolul 4 din regulamentul CE 561/2006 defineste timpul de odihna saptamanal ca o perioada saptamanala in timpul careia soferul poate dispune cum vrea de timpul sau si care poate fi o pauza saptamanala normala (de cel putin 45 de ore consecutive) sau o pauza saptamanala redusa (mai putin de 45 de ore consecutive).
–          Articolul 8 al regulamentului CE 561/2006 stipuleaza ca in doua saptamani consecutive un sofer trebuie sa ia cel putin doua pauze saptamanale normale sau o pauza saptamanala normala si o pauza saptamanala redusa de cel putin 24 de ore si ca, daca un sofer vrea, pauzele zilnice si pauzele saptamanale reduse pot fi luate la bordul camionului, cu conditia ca acesta sa dispuna de spatiu corespunzator si sa fie oprit.
–          Articolul L.3315-4-1 din Codul Transporturilor arata ca este un delict ce poate fi sanctionat cu un an de inchisoare si amenda de 30.000 de euro organizarea muncii soferilor rutieri angajati de o firma sau pusi la dispozitia ei fara a se asigura ca acestia isi iau in afara camionului pauza saptamanala normala. Conform articolului L.3315-6 din acelasi cod, este pasibila de aceste sanctiuni orice persoana care, avand o pozitie de conducere sau administrativa intr-o firma, contravine acestei dispozitii.

Articole similare

Ad