Masterplanul va fi transmis Parlamentului, in cursul lunii martie, pentru a fi promovat prin lege, a anuntat, recent, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, prezent la comisia de resort din Senat.
"Ne-am pus de acord ca in cursul lunii martie sa trimit de la Guvern la Parlament acest Masterplan pentru a-i da si putere de lege“, a declarat presedintele Comisiei de transporturi din Senat, Ionel Daniel Butunoiu.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a afirmat ca spera ca pana la finalul sesiunii parlamentare documentul sa devina lege.
"Am agreat modul prin care vom promova acest Masterplan de transport – prin lege. Sunt si parerile colegilor de la comisia de transporturilor de la Camera Deputatilor. (…) Speram ca pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare sa avem Masterplanul aprobat, deci sa setam acest moment zero in care infrastructura are o lege a ei de dezvoltare, cu toate avantajele care decurg din lege", a explicat Dan Costescu.
Proiectul este aproape finalizat si parlamentarii au promis o procedura accelerata, a mai spus ministrul Transporturilor.