Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Costurile și cererea mai mici reduc decalajul dintre tarifele spot și cele contractuale

Analiza trimestrială realizată de Upply, Ti și IRU arată că atât tarifele de transport pentru curse spot, cât și cele pe bază de contract sunt mai mici decât în trimestrul anterior, cu o medie europeană de 7,5%, respectiv 2,8%, până la 132,5, respectiv 127,2 puncte. Este al doilea trimestru consecutiv de scădere pentru tarifele curselor spot, ceea ce reprezintă o schimbare semnificativă de la debutul pandemiei de Covid-19. În plus, indicele spot a scăzut sub nivelul din al doilea trimestru din 2022, moment în care a devenit clară pentru prima dată creșterea costurilor în urma invaziei Ucrainei. În ciuda acestui fapt, tarifele spot rămân mai mari cu 8,9% față de cele din perioada similară a lui 2022. În cazul prețurilor de transport pe bază de contract este prima scădere din șase trimestre, dar față de perioada similară din 2022 este în continuare o creștere, cu 10,7%.

Analiza indică faptul că în primul trimestru din 2023 tarifele de transport spot au scăzut în medie de 1,5 ori mai mult decât cele de transport pe bază de contract, din cauza scăderii cererii economiilor europene, care a presat mai puțin decât în 2022 prețurile spot.

În pofida unei relaxări a inflației și a creșterii consumului lunar ajustat sezonier față de trimestrul anterior în Spania (cu 1,0%), Franța (0,4%) și Regatul Unit (0,5%), cifrele sunt slabe față de acum un an, reflectând impactul scumpirilor din ultimele 12 luni. Consumul mediu lunar ajustat sezonier este în scădere față de anul trecut cu 6% în Germania, 3,9% în Franța, 2,8% în Italia, 4,3% în Marea Britanie și 14,5% în Cehia. Pe măsură ce creșterea salariilor rămâne în urma inflației, criza costului vieții se înrăutățește, reducând apetitul și capacitatea de a consuma bunuri, ceea ce va scădea și mai mult presiunea exercitată de cerere asupra pieței de transport rutier, permițând o diminuare suplimentară a tarifelor pe ambele piețe, spot și contractuală.

Thomas Larrieu, CEO Upply, explică faptul că, deși este tipic ca prețurile de transport rutier de marfă să scadă în primul trimestru al unui an, după sezonul de vârf din vacanța de final de an anterior, scăderea din 2023 este mai puternică decât de obicei. Piața pare să se recalibreze după ce s-a confruntat cu o creștere consistentă de două cifre în 2022, dar nu se știe cât de mare va fi scăderea și cât timp va continua ea și este îndoielnic că se va reveni la condițiile de dinainte de pandemie, mai ales că deficitul de capacitate rămâne o preocupare majoră.

Deși temerile legate de criza energetică s-au diminuat și prețurile energiei au scăzut, prețurile ridicate de anul trecut continuă să fie un obstacol în calea creșterii industriale din Europa. Datele disponibile în primul trimestru din 2023 din surse oficiale arată o scădere a producției în Marea Britanie (cu 0,5%), Spania (0,3%) și Polonia (0,1%), în timp ce producția din Franța (+0,9%) și Germania (+0,5%) a crescut. Iar ratele ridicate ale dobânzilor vor descuraja probabil creșterea majoră a producției în 2023, permițând noi scăderi ale tarifelor de transport.

Modificările de până acum ale prețurilor de transport au avut loc în condițiile în care carburanții au fost cu 9% mai ieftini în ultimul trimestru din 2022, dar încă sunt mai scumpi decât în 2021, iar deficitul de șoferi este acum de 9% din posturi neocupate, mai mic puțin decât cei 10% din 2022. În plus, costul vieții este tot mai mare pe întregul continent, iar cererile de mărire a salariilor din 2023 duc la creșterea costurilor forței de muncă, ceea ce împiedică tarifele să atingă minime istorice, așa cum s-ar putea întâmpla pe fondul cererii atât de scăzute.

În condițiile în care volumele scad și capacitatea de transport disponibilă se va îmbunătăți, tendința descendentă a tarifelor probabil va continua în 2023, estimează analiștii Upply, Ti și IRU, dar ele vor rămâne ridicate în comparație cu mediile istorice de până acum. Iar spre sfârșitul anului se preconizează că volumele vor începe să se redreseze, aplicând din nou o presiune ascendentă asupra prețurilor de transport.

Toate aceste aspecte, alături de scăderea substanțială a prețurilor materiilor prime energetice din ultimul timp, o monedă euro mai puternică și niște condiții de finanțare mai stricte vor determina scăderea inflației și puțin mai mult optimism legat de economie, astfel că piața transportului rutier de mărfuri se estimează că va crește cu 1,1% în 2023 în termeni reali (mult mai puțin decât în alți ani), până la 385 de miliarde de euro.

Deficitul de șoferi s-a aplatizat puțin, dar va împiedica o eventuală creștere economică

Potrivit celor mai recente estimări IRU, deficitul de șoferi de camioane din Europa va rămâne ridicat în 2023, de minimum 300.000, cu 9% din poziții neocupate, față de 10% în 2022 și 7% în 2021. Ponderea femeilor și a tinerilor este în continuare scăzută, reprezentând 4%, respectiv, 8% dintre șoferii de camioane din Europa.

Străinii tind să aibă o pondere tot mai mare, mai ales în țările în care transportul rutier internațional reprezintă peste 20% din transportul rutier (Polonia, România).

Așa cum subliniază Vincent Erard, director de strategie și dezvoltare în cadrul IRU, stagnarea cererii de marfă din ultimul trimestru al lui 2022, care a continuat și în 2023, a aplatizat pentru moment curba deficitului de șoferi. Dar nimic nu s-a schimbat pe termen lung. Ponderea șoferilor tineri rămâne extrem de scăzută și orice creștere a cererii de transport din partea economiilor europene va exacerba și mai mult deficitul de conducători auto, care, la rândul său, va limita creșterea economică.

Cele mai mari creșteri ale tarifelor din contracte sunt pe ruta Madrid-Paris

Pe ruta de la Madrid la Paris, tarifele de transport pe bază de contract au crescut cu 4,1% față de trimestrul anterior, până la 1.522 de euro (1,20 de euro/km), și cu 7,2% față de primul trimestru din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 4,3% față de trimestrul anterior, în linie cu media europeană de -4,1%, până la 1.738 de euro (1,37 de euro/km), dar rămân cu 8,6% mai mari decât în primul trimestru al lui 2022.

Tarifele de transport pe bază de contract de la Paris la Madrid au crescut cu 12,5%, până la 1.475 de euro (1,16 euro/km), și sunt cu 15,1% mai mari decât în primul trimestru din 2022, iar tarifele spot au scăzut cu 1,5% față de trimestrul anterior, până la 1.494 de euro, dar au crescut cu 4,3% față de perioada similară din 2022.

Odată cu creșterea tarifelor de transport pe bază de contract și scăderea tarifelor spot, pe ambele sensuri ale acestei relații decalajele dintre cele două piețe, spot și pe bază de contract, s-au redus mult, tarifele spot dinspre Paris spre Madrid fiind acum cu doar 1,3% mai mari decât tarifele din contracte, față de o diferență de 15,6% în ultimul trimestru din 2022. Iar dinspre Madrid spre Paris decalajul a scăzut de la 24,2% la 14,2%.

Pe întreg continentul, tarifele de transport pe bază de contract au scăzut în medie cu 2,7%, în timp ce pe această relație au fost cele mai mari două creșteri. Schimbările climatice (vara trecută cu temperaturi record și efectele ei asupra producției agricole) sunt probabil unul dintre motivele pentru care tarifele au fost pe contrasensul tendinței europene. Productivitatea agricolă scăzută și recoltarea în unele cazuri timpurie și în unele cazuri întârziată au dus la o cerere scăzută de mărfuri de transportat rutier din partea producătorilor francezi și spanioli de produse proaspete în trimestrele al treilea și al patrulea din 2022. Primul trimestru din 2023 a adus o recoltă mai bună, FEPEX (Federația Spaniolă a Asociațiilor Producătorilor și Exportatori de Fructe, Legume, Flori și Plante Vii) declarând că producția a revenit la niveluri normale în februarie, având drept consecință o presiune mai mare a cererii și o concurență mai puternică, deoarece clienții au fost dispuși să plătească mai mult pentru a asigura transportul fructelor și legumelor pentru care cererea de pe continent era mare – și la fel și prețul.

În schimb, tarifele spot de la Madrid la Paris au urmat tendința europeană și au scăzut cu 4,3%, ca rezultat al cererii scăzute de bunuri din economia franceză, alături de scăderea costurilor de exploatare pentru transportatorii spanioli: motorina costa în Spania cu 22% mai puțin la jumătatea lui aprilie decât la jumătatea lui noiembrie 2022.

Datele de la institutul de statistică din Franța (INSEE) pentru primul trimestru din 2023 arată că volumul ajustat sezonier al alimentelor consumate a scăzut cu 1,4% față de ultimul trimestru din 2022 și este în prezent în scădere cu 7,9% față de perioada similară a anului trecut. Consumul de produse fabricate a scăzut cu 0,3% față de trimestru anterior și cu 3,4% față de acum un an. Și, deși inflația se menține în Franța la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa, de 5,7% în martie, prețurile au crescut în martie cu 15,9%, ceea ce scade cererea, descurajează și pe viitor cheltuielile francezilor pentru bunurile neesențiale și menține presiunea exercitată de cerere în sensul scăderii tarifelor de transport.

Dinspre Madrid spre Paris scăderea tarifelor spot a fost limitată de cererea din sectorul agricol și de creșterea modestă a cheltuielilor pentru consum ale spaniolilor din cauza relaxării scumpirilor. Datele disponibile pentru primul trimestru din 2023 de la INE (oficiul de statistică din Spania) arată că prețul și volumele de comerț cu amănuntul ajustate sezonier au crescut cu +1,1% față de ultimul trimestru din 2022 și cu 4,9% față de începutul lui 2022.

Recolta întârziată a dus la creșterea tarifelor de transport pe bază de contract, iar estimările pentru această relație sunt de reducere a presiunii din partea cererii, care va permite scăderea în continuare a tarifelor, încurajată și de ieftinirea combustibilului. Pe de altă parte, criza de forță de muncă și creșterile salariale determinate de inflație vor limita scăderea în 2023.

Tarifele spot și cele din contracte au scăzut, pe ambele sensuri, între Varșovia și Duisburg

Între Duisburg și Varșovia toate tarifele au scăzut în primul trimestru din 2023. Pe ruta de la Varșovia la Duisburg, prețurile de transport pe bază de contract au scăzut cu 2,4% față de trimestrul anterior, până la 1.496 de euro (1,38 de euro/km), dar sunt în creștere cu 24,7% față de primul trimestru din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 6,6%, până la 1.680 de euro (1,56 de euro/km), și sunt cu 16,1% mai mari față de cele din primul trimestru al anului trecut.

De la Duisburg la Varșovia tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 2,1%, până la 1.184 (1,09 euro/km), fiind cu 10,0% peste cele din urmă cu un an, iar cele spot au scăzut cu 8,3%, până la 1.367 de euro (1,26 de euro/km), și sunt cu 3,6% mai mari față de perioada similară din 2022.

Tarifele spot de la Varșovia la Duisburg sunt acum cu 12,3% mai mari decât cele din contracte, diferență care este în scădere de la 17,4% în ultimul trimestru al anului trecut, ca rezultat al scăderii tarifelor spot de peste 2,5 ori mai mult decât cele din contracte. Scăderea prețurilor de transport spot reprezintă o ușoară normalizare, deoarece răspunde cererii slabe și costurilor mai mici.

Conform datelor Destatis (institutul german de statistică) pentru primul trimestru din 2023, producția medie lunară a Germaniei a crescut cu 2,3% față de trimestrul al patrulea din 2022, în principal ca urmare a redresării comerțului B2B, pe măsură ce au crescut producția de bunuri intermediare (cu 2,9%) și bunurile de capital (cu 2,6%).

Cu toate acestea, cererea internațională slabă din partea consumatorilor, cauzată de costul ridicat al vieții, a dus la o scădere de 3,2% a producției de bunuri de folosință îndelungată, în timp ce producția de bunuri de consum a crescut cu mai puțin de 0,1% față de trimestrul anterior și este cu 4,1% mai mică decât în perioada similară a anului trecut. Asta a dus la o cerere slabă de bunuri intermediare poloneze, reducând presiunea din partea cererii și deci și tarifele spot.

Recesiunea în scădere și temerile mai mici legate de criza energetică au îmbunătățit așteptările de producție pe termen lung pentru economia germană, ceea ce a dus la creșterea concurenței pe piața de transport pe bază de contract, pe măsură ce companiile urmăresc să asigure niveluri mai ridicate de capacitate pe termen mediu și lung. Această perspectivă îmbunătățită a dus la o scădere mai mică a tarifelor de transport pe bază de contract între Varșovia și Duisburg. Combinația dintre cererea slabă și scăderea costurilor de transport a dus a la o scădere a tarifelor dinspre Duisburg spre Varșovia. Motorina s-a ieftinit în Germania cu 26,6% la jumătatea lui aprilie față de jumătatea lui octombrie 2022, ajungând la 1,69 de euro/l, față de 2,15 euro/l, și reducând costurile de transport rutier. În martie 2023, Germania s-a confruntat cu cea mai mare grevă de după 1992, iar în transportul feroviar și aerian au existat astfel de acțiuni în aprilie, cu efect de domino asupra sectorului logistic, provocând întârzieri și crescând costurile de exploatare.

În Polonia inflația a atins noi maxime de 18,4% în februarie, în timp ce în martie a scăzut la 16,4%, și începe să ducă la scăderea consumului populației, care până acum rezistase cu bine. Datele disponibile pentru primul trimestru din 2023 de la institutul de statistică din această țară arată o scădere cu 27,1% a consumului față de ultimul trimestru din 2022, ceea ce face ca cererea de transport să nu mai preseze în sensul creșterii tarifelor spot și prețul unei curse de la Duisburg la Varșovia să scadă cu 8,3%, aproape de două ori mai mult decât scăderea medie europeană. Producția poloneză este și ea în scădere cu 5,4% față de trimestrul precedent, iar comenzile noi din industria poloneză au scăzut cu 2,5% față de trimestrul anterior și cu 27,6% față de perioada similară din 2022. Contractele pe termen lung mențin costurile furnizorilor de energie la un nivel ridicat, iar cererea internațională slabă din partea consumatorilor care se confruntă cu creșterea costurilor vieții reduce producția și cererea poloneză de bunuri intermediare.

Perspectiva pe această relație este de scădere a presiunii din partea cererii, ceea ce va permite noi scăderi ale tarifelor spot în 2023, iar scăderea tarifelor din contracte va fi probabil mai blândă, deoarece devine clar că industria Germaniei a rezistat furtunii, iar companiile își propun să asigure capacitatea pentru un 2023 în stagnare, mai degrabă decât pentru un 2023 dezastruos.

Tarife spot mai mari de la Lille la Duisburg, datorită optimismului din Germania

Tarifele de transport pe bază de contract dintre Duisburg la Lille au scăzut cu 6,5%, până la 704 euro (2,33 de euro/km), dar sunt cu 14,5% mai mari față de primul trimestru din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 9,6% față de trimestrul anterior, până la 755 de euro (2,5 euro/km) și sunt cu 9,7% mai mari față de primul trimestru din 2022.

De la Lille la Duisburg tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 2,3% față de trimestrul al patrulea din 2022, până la 499 de euro (1,65 de euro/km), și sunt în creștere cu 12,6% față de primul trimestru din 2022. În timp ce tarifele spot au crescut cu 1,9% față de trimestrul anterior, până la 577 de euro (1,91 de euro/km), în contrast puternic cu restul Europei, unde doar 13% din tarifele spot de pe rutele analizate au crescut anul acesta, iar variația medie a fost de -4,2%.

Cele mai recente date disponibile de la INSEE arată că volumul bunurilor nealimentare consumate în Franța a scăzut cu 0,33% față de trimestrul precedent și cu 3,4% față de primul trimestru din 2022, ceea ce scade presiunea cererii asupra tarifelor dinspre Duisburg spre Lille și duce la scăderea atât a prețurilor de transport spot, cât și a celor pe bază de contract.

În plus, creșterea salariilor din Franța se situează în prezent la 3,8%, sub rata inflației de 5,7% în martie și sub maximul de 6,3% din februarie, deci este de așteptat să scadă în continuare consumul până când salariile vor începe să crească.

În ciuda creșterii industriale slabe, industria franceză rămâne rezilientă, cu o presiune redusă asupra tarifelor de transport, care să permită scăderi. Datele INSEE plasează valoarea totală a producției din primul trimestru al lui 2023 în scădere cu 0,04% față de ultimul trimestru din 2022, dar în creștere cu 0,88% față de începutul anului trecut. Sectoarele mari consumatoare de energie continuă să se confrunte cu dificultăți – producția de oțel a scăzut cu 25,9%, iar cea de hârtie cu 22,5% – ca rezultat al efectului întârziat al reducerii prețurilor la energie. În aprilie prețul era de 209,16 euro/mwh, cu 50% mai mic decât în decembrie, când scăzuse cu 25% față de septembrie. De aceea mulți producători au menținut în contracte prețuri ridicate și au limitat cererea de capital și de bunuri intermediare din Germania.

În Germania, datele disponibile de la Destatis arată că volumul mediu lunar al producției a crescut cu 2,3% în primul trimestru din 2023 față de ultimul din 2022, că bunurile intermediare au crescut cu 2,9%, iar cele de capital cu 2,7%.

Inflația mare care duce la scăderea cererii consumatorilor face ca producția de bunuri de folosință îndelungată să scadă cu 3,2% față de ultimul trimestru din 2022, în timp ce bunurile de consum cresc cu doar 0,3%, iar producția totală, cu 0,5% față de primul trimestru din 2022.

Această creștere aduce estimări pozitive pe termen mediu pentru industria germană, mai ales datorită sentimentului de securitate energetică, ceea ce a permis creșterea tarifelor spot de la Lille la Duisburg.

Inflația ridicată va continua să limiteze creșterea cererii de bunuri de consum, iar costurile mari generate de decalajul prețurilor la energie vor limita competitivitatea Germaniei pe piața internațională a bunurilor de consum în primul semestru din 2023. Întreprinderile mai mici se confruntă cu costuri ridicate și cu lipsa competitivității și a cererii consumatorilor și este posibil ca tarifele de pe piața spot să se diminueze din nou în 2023.

Prețul motorinei a scăzut în ambele țări: în Germania cu 11,6% la jumătatea lui aprilie comparativ cu jumătatea lui noiembrie și cu 26,7% comparativ cu nivelul maxim din martie 2022 (dar rămâne cu 28,2% mai mare decât în aprilie 2021), iar în Franța cu 13,8% în aprilie față de jumătatea lui noiembrie (dar rămâne în creștere cu 30,2% față de 2021). Deci costurile sunt mai mari față de perioadele anterioare, ceea ce ar limita scăderea tarifelor din 2023 chiar dacă cererea de transport ar continua să scadă.

Se anticipează că presiunea exercitată de cerere se va atenua, pe măsură ce inflația continuă să scadă cererea consumatorilor atât în Franța, cât și în Germania, că firmele mari încep să se redreseze și că vehiculele de lux (pentru care cererea este mai puțin influențată de inflație) vor duce la redresarea sectorului auto.

Cu toate acestea, cererea scăzută a consumatorilor va permite noi scăderi ale tarifelor de transport, iar ratele dobânzilor vor limita creșterea producției. Noile creșteri ale salariilor și prețurilor combustibililor, împreună cu efectul întârziat al creșterii prețurilor la energie vor menține ridicate costurile de aprovizionare.

Tarifele dintre Cehia și Germania, afectate de scăderea consumului și producției din ambele țări

Toate tarifele dintre Duisburg și Praga, și spot, și pe bază de contract, și într-un sens, și în celălalt, au scăzut. Dinspre Duisburg spre Praga tarifele de transport pe bază de contract au fost mai mici cu 6% față de ultimul trimestru din 2022, adică de 1.257 de euro (1,75 de euro/km), și mai mari cu 12,5% decât în primul trimestru din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 4,7%, până la 1.477 de euro (2,05 euro/km), dar sunt cu 15,4% mai mari față de acum un an. Pe sensul celălalt, de la Praga la Duisburg, tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 4,6%, până la 962 de euro (1,34 de euro/km) și sunt cu 8,1% mai mari decât acum un an, iar cele spot au scăzut cu 4,2% față de trimestrul anterior și sunt cu 21,3% mai mari decât în primul trimestru din 2022.

Inflația a afectat salariile reale din Cehia, ceea ce a dus la o scădere a consumului în 2022. CZSO, institutul de statistică din această țară, arată că în primul trimestru din 2023 vânzările totale cu amănuntul au scăzut cu 14,5% față de perioada similară din 2022, iar vânzările de vehicule și cheltuielile cu îmbrăcămintea, încălțămintea și produsele de modă din magazinele specializate au scăzut cu 14,0%, respectiv 138,3% față de acum un an. Deci consumatorul ceh este mai atent la costuri și cumpără un volum mai mic de bunuri, ceea ce face ca cererea să nu mai preseze transportul și creșterea tarifelor.

Deși s-a înregistrat o redresare ușoară a consumului, cu volume în creștere cu 111,7% față de ultimul trimestru al lui 2022 pentru îmbrăcăminte și cu 1,8% pentru retailul total, cererea este încă mult sub nivelul din 2022. Economia cehă se bazează extrem de mult pe cărbune, iar criza energetică europeană a determinat creșterea considerabilă a prețurilor acestuia, deci și a costurilor de fabricație.

Producția totală din Cehia a scăzut cu 8,7% în primul trimestru din 2023 față de ultimul din 2022. Esențiale pentru economia acestei țări sunt electricele, dispozitive optice, mașinile și vehiculele de transport, dar producția de vehicule este în scădere cu 0,6% față de ultimul trimestru din 2022, în timp ce producția de energie electrică este în scădere cu 5,4%, reflectând scăderea cererii.

Comenzile noi au scăzut pentru a 13-a lună consecutivă în martie 2023, iar Skoda a anunțat o reducere a producției.

În ceea ce privește Germania, grevele recente determinate de inflația ridicată și de creșterea costului vieții au determinat creșterea salariilor, iar protestele din transport ar urma să aibă efect de domino asupra sectorului logistic, cauzând întârzieri în transportul feroviar de marfă și crescând timpul și costul circulației mărfurilor în și din Germania. În plus, ele vor duce la creșterea în continuare a costurilor forței de muncă atât în Germania, cât și în Republica Cehă, ceea ce va atrage costuri mai mari pentru transportul rutier și va limita scăderile de tarife care ar putea apărea în 2023 din cauza scăderii cererii de transport. Deci, deși există motive pentru noi scăderi ale tarifelor, costurile rămân ridicate în comparație cu nivelurile istorice, ceea ce înseamnă că tarifele rămân mai mari decât în 2021.

Și consumul din Germania este scăzut, punând puțină presiune în sensul creșterii tarifelor de transport. Potrivit Destatis, volumul total și vânzările cu amănuntul ajustate sezonier au scăzut cu 0,87% în primul trimestru din 2023 față de ultimul din 2022. Consumul german este mai mic cu 7,2% față de acum un an, ceea ce a dus la o presiune semnificativ mai mică a cererii asupra tarifelor de transport rutier de marfă. Iar scăderea costurilor a facilitat scăderea tarifelor atât pe piața spot, cât și pe piața contractelor.

Cererea de bunuri de consum este în scădere și, în timp ce sentimentul față de perspectivele industriei germane s-a îmbunătățit în ultimele luni, cererea industrială în 2023 pare să stagneze, ceea ce ar duce la noi scăderi de tarife anul acesta.

Tarifele din contractele de export din Italia și cele de intern au crescut

Pe culoarele de export italiene tarifele de transport pe bază de contract au crescut în primul trimestru din 2023 cu 1,5% față de ultimul trimestru din 2022, până la 128,2 puncte, și cu 11,2% față de primul trimestru din 2022. Iar tarifele spot de export au scăzut cu 2,9% față de ultimul trimestru din 2022, până la 144,9 puncte, și sunt cu 13,1% peste cele din urmă cu un an.

La import tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 4,0% față de trimestrul al patrulea din 2022, până la 126,2 puncte, și sunt cu 12,9% mai mari decât acum un an, iar tarifele spot au scăzut cu 8,5% față de trimestrul anterior și sunt cu 7,5% mai mari decât în primul trimestru din 2022.

Pe piața internă italiană, tariful de transport pe bază de contract a crescut cu 2,8% față de trimestrul al patrulea din 2022, până la 115,7 puncte, și cu 16,2% față de acum un an, iar tarifele spot au scăzut cu 4,0%, până la 130,7 puncte, și sunt cu 23,8% mai mari decât la început de 2022.

Peste 75% din tarifele de transport pe bază de contract au scăzut, dar exporturile italiene și tarifele din contractele pentru transport intern au fost printre puținele care au crescut, o situație comună în rândul țărilor mediteraneene, ce reflectă o revenire la niveluri normale de recoltare în urma unei recolte record de scăzute și întârziate în ultimele două trimestre din 2022.

Anul trecut, Italia s-a confruntat cu temperaturi extrem de mari și niveluri extrem de mici ale apei pe râul Po, care au limitat grav transportul pe apă și irigarea. Sindicatul fermierilor a avertizat cu privire la o recoltă foarte slabă, dar unele regiuni, cum ar fi Toscana, au produs volume și cantități de ulei de măsline mai bune decât cele preconizate la recolta de iarnă. Ca urmare, a existat o concurență mai mare pentru a-și asigura capacitatea de transport, ceea ce a dus la creșterea tarifelor.

Pe culoarele internaționale, creșterea tarifelor din contracte și scăderea celor spot a redus decalajul dintre acestea. De exemplu, la export de la Milano la Varșovia tarifele spot sunt acum cu 21,5% mai mari decât cele din contracte, față de o diferență de 28,5% în ultimul trimestru din 2022, în timp ce decalajul la importurile italiene a scăzut de la 13,7% la 8,0%.

Tarifele spot au scăzut din cauza scăderii presiunii cererii atât din partea consumatorilor italieni, cât și din partea producătorilor. Datele Istat (institutul italian de statistică) pentru primul trimestru al acestui an arată că volumul mediu lunar al vânzărilor cu amănuntul (neajustat sezonier) a scăzut cu 18,8% față de ultimul trimestru din 2022 și cu 2,8% față de primul trimestru din 2022. Scădere au avut și produsele alimentare (cu 13,4%), și cele nealimentare (cu 22,7%), ceea ce înseamnă că întreaga cerere de mărfuri din Italia a fost mai mică, ducând la o disponibilitate mai mare de transport pe piața spot.

Rata inflației în Italia a scăzut pentru al patrulea trimestru consecutiv în martie, la 7,7%, față de un vârf de 11,8% în octombrie și noiembrie, deci consumul ar putea crește puțin în lunile următoare. Totuși, având în vedere faptul că salariile au crescut în medie doar cu 2,6% în 2022, cu mult sub media de 4,9% din UE, italienii sunt mai săraci în termeni reali.

În primul trimestru din 2023, reducerea prețului motorinei oferită de guvern a expirat, deci motorina s-a scumpit cu 11% numai în ianuarie și, deși prețul a avut de atunci o tendință descendentă, acest cost va rămâne un factor imprevizibil pentru tarifele de transport rutier din Italia. Prețul motorinei la jumătatea lui aprilie era cu 16,4% mai mic decât după invadarea Ucrainei, dar cu 19,2% mai mare față de aprilie 2021, deci transportatorii italieni au costuri mari și fac presiuni asupra guvernului pentru a reduce taxa pe combustibil, care reprezintă 50% din prețul acestuia.

Articole similare