Fondurile europene au reprezentat in ultimii ani principalul mijloc de achizitii pentru utilajele de constructii. Si in 2016 sperantele producatorilor si beneficiarilor deopotriva se leaga tot de Programul Operational Regional, pentru perioada de programare 2014-2020. Fondurile pentru investitiile in echipamente pot fi accesate pe axa prioritara 2.
In cazul prioritatii de investitii 2.1, pentru intreprinderi mici si mijlocii, ajutorul nerambursabil se acorda in regim de ajutor minimus, iar gradul de finantare este cuprins intre 60 si 100%.
Valoarea eligibila a proiectului este cuprinsa intre 25.000 si 200.000 de euro, cu apel de proiecte de tip competitiv si termen limita de depunere de sase luni. Este bine de stiut ca vor avea castig de cauza ofertele cele mai competitive, nu cele mai ieftine. Dosarele de finantare care obtin peste 85 de puncte semneaza automat contractul, in timp ce restul intra la departajare.
Alocarea financiara este mai mica acum decat in trecut, iar cei care au beneficiat de un ajutor de tip minimus in ultimii trei ani nu mai sunt eligibili pentru finantare. Atentie: toti banii pentru IMM-uri vor fi alocati anul acesta (mai ales ca suntem in intarziere cu doi ani si jumatate).
In cazul prioritatii de investitii 2.2 urmeaza sa se publice in iulie a.c. un ghid consultativ. Valorile finantate in acest caz sunt mult mai mari, pana la un milion de euro.
Principala modificare in ceea ce priveste criteriile de eligibilitate este excluderea companiilor din mediu rural, care au punct de lucru tot in rural. Zona Bucuresti-Ilfov este, de asemenea, exclusa de la finantare.