Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Creșterea competitivității, rapidității și sustenabilității depinde de tehnologie

Producătorul de țeavă fără sudură Tenaris Silcotub are printre valorile sale, așa cum a explicat în cadrul conferinței anuale Arilog Anca Sălăjan (Waresouse & Logistics Operations Senior Manager), excelența operațională, deoarece compania multinațională din care face parte are ea însăși la bază acest concept. Iar pentru a atinge excelența operațională este nevoie de inovație și tehnologie. De aceea Tenaris Silcotub folosește roboți, coboți și numeroase alte echipamente care îi sporesc eficiența pe tot parcursul industrial.

Printre aspectele vizate în activitatea de logistică și depozitare din România se numără creșterea competitivității și rapidității și pregătirea pentru provocările ce apar, inclusiv pentru cele legate de sustenabilitate și folosirea judicioasă a resurselor. Deocamdată nu s-a reușit eliminarea completă a hârtiei din depozit, deși firma și-a luat angajamente legate de sustenabilitate, „Dar când am revizuit procesele interne pentru a atinge acest obiectiv am avut grijă să subliniem faptul că avem uneltele necesare pentru asta și că angajații din depozit, din întregul flux, continuă să exerseze practica electronică și digitală și nu se întorc la hârtie.“ În ceea ce privește sistemele și echipamentele electronice folosite în depozit pentru scanare, alocarea produselor în anumite locații și vizualizarea lor pe un panou de control, partea pozitivă, așa cum arată Anca Sălăjan, este că totul s-a făcut in-house, Tenaris Silcotub având o persoană dedicată care se ocupă de IT, care a stat la fața locului și a urmărit implementarea câteva luni. „Iar prezența fizică a acesteia a făcut ca lucrurile să se întâmple bine. De fiecare dată când apărea o eroare sau un mesaj nefamiliar pentru operatori era cineva acolo care să explice ce se întâmplă și ce trebuie făcut.“ În ceea ce privește livrările, proiectele nu au beneficiat de suport zilnic din partea unei persoane din IT, ci au fost sub formă de task force: compania presta unele activități, vedea că ERP funcționează și, când nu funcționa, anunța persoana responsabilă de IT și orice dezvoltare ulterioară includea și aceste aspecte.

Articole similare

Ad