Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) anunta ca pentru expertiza tehnica asupra lucrarilor facute pentru lotul 3 de pe Autostrada Sibiu-Orastie, acolo unde 6 kilometri au fost afectati de alunecari de teren, a fost depusa o singura oferta, aceasta urmand sa fie evaluata in perioada urmatoare.
Sedinta de deschidere a ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de achizitie publica "Expertiza tehnica asupra lucrarilor executate pentru obiectivul Autostrada Orastie – Sibiu, lot 3, cuprins intre km 43+855 – km 65+965, in lungime de 22,11 km” a avut loc pe data de 31 mai, anunta CNADNR.
O singura oferta a fost depusa de catre Asocierea SPC Elite Consulting SRL – ERRE. Vi.a Ricerca Viabilita' Ambiente SRL – Pro Iter Progetto Infrastrutture Territorioa, iar in perioada urmatoare, comisia de evaluare va finaliza evaluarea acestei oferte.
"Avand in vedere situatia existenta pe acest lot, a defectelor existente in santier si a lucrarilor ramase de executat, se impune clarificarea calitatii si cantitatii lucrarilor executate in santier prin expertizarea acestora. Expertiza se va pronunta si asupra Proiectului tehnic de executie. Expertiza tehnica va cuprinde rapoarte pentru urmatoarele specialitati: drumuri, poduri, lucrari hidrotehnice, teren fundare, instalatii si altele, in functie de tipul lucrarilor expertizate. Prin aceasta expertiza vor fi identificate toate neconformitatile existente si lucrarile ramase de executat, in asa fel incat dupa solutionarea corespunzatoare a acestora, la deschiderea circulatiei, traficul sa nu fie influentat de eventuale degradari ulterioare", arata sursa citata.
Durata contractului este 15 luni de la data intrarii in vigoare. Primele cinci luni ale contractului sunt pentru finalizarea expertizei tehnice, iar dupa primele trei luni de la inceperea contractului vor urma 12 luni necesare instalarii sistemului de monitorizare a zonelor cu instabilitate a terenului. Lotul trei al Autostrazii Sibiu-Orastie a fost inaugurat in noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, si de fostul premier Victor Ponta, cu doua zile inainte de turul doi al alegerilor prezidentiale.