CNAIR a anunțat că a fost publicat anunțul de licitație pentru consultanță în vederea dezvoltării și implementării sistemului e-SIGUR, așa cum este acesta definit de prevederile Legii 383/2022 privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier.
Documentele aferente achiziției serviciilor de consultanță au fost publicate pe site-ul CNAIR SA (http://eachizitii.cnadnr.ro) și pe site-ul SEAP (https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/adv-notices/view/100512989).
Obiectul contractului îl constituie prestarea de servicii de consultanță în vederea instituirii sistemului e-SIGUR în România și include stabilirea cerințelor tehnice pentru implementarea sistemului, ținând cont de echipamentele existente deja pe rețeaua rutieră administrată de CNAIR, de echipamentele existente în Centrele de Management Trafic, de celelalte sisteme de monitorizare și control (externe CNAIR) cu care se va interconecta e-Sigur (în conformitate cu prevederile art. 7, alin. 1 din Legea 383/2023) și de viitoarele locații în care vor fi instalate echipamente pe rețeaua rutieră administrată de CNAIR.
Studiul va mai stabili durata proiectului de implementare și elementele de cost și va întocmi „Evaluarea impactului asupra protecției datelor cu caracter personal” în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.