Mercedes-Benz Trucks lanseaza in septembrie, in cadrul IAA Hanovra, un nou serviciu digital, denumit FleetBoard Store. Alaturi de Uptime, o alta noutate din partea producatorului german, aceasta platforma pentru aplicatii este destinata cresterii productivitatii autotractorului in sarcinile de zi cu zi. „Magazinul nostru virtual FleetBoard Store va deveni platforma centrala pentru industrie. Locul unde clientii pot gasi toate aplicatiile de care au nevoie in afacerile lor.
Asta pentru ca FleetBoard Store va fi deschis tuturor celor care au idei bune despre cum putem face transportul rutier de marfuri mai eficient. Invitam toti dezvoltatorii de software sa contribuie cu aplicatii utile. De exemplu, carosierii nostri pot sa proiecteze o aplicatie care sa permita controlul extrem de simplu al unei basculante“, a declarat Stefan E. Buchner, seful Mercedes-Benz Trucks.