Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Upgrade cu focus pe economie, confort și siguranță

Noua generație Setra MultiClass 500 LE ridică standardele pe segmentul autobuzelor suburbane cu intrare joasă, grație construcției modulare, numeroaselor opțiuni de configurare a interiorului, pachetului complet de sisteme de siguranță disponibile și, foarte important, a consumului redus de combustibil. Odată cu lansarea noii familii de autobuze LE, gama a fost lărgită cu un model compact, de 10,5 m lungime, care a fost prezentat în cadrul unui eveniment dedicat, organizat la începutul verii la Stuttgart, în Germania.

Familia de autobuze interurbane Setra MultiClass a fost înnoită cu versiunile LE (low-entry), destinate transportului urban și suburban. Vorbim de patru noi modele (în loc de trei, anterior), care combină cu succes cerințele a două segmente de transport diferite: accesul facil la bord, caracteristic vehiculelor cu podea joasă, și nivelul ridicat de confort al călătoriei, specific autobuzelor destinate distanțelor medii și lungi. Astfel, odată cu lansarea noii generații MultiClass 500 LE, gama a fost extinsă cu modelul compact, de 10,5 m lungime. Rămân în continuare disponibile versiunile pe două și trei axe, de la 12,2 la 14,5 m.

Vehiculele sunt concepute pentru o gamă largă de aplicații, de la transport urban până la călătorii interurbane pe distanțe lungi, în regiuni slab populate, transport școlar etc., și pot fi înmatriculate ca vehicule de clasa I ori a II-a.

Sistemul modular de construcție reprezintă fundamentul noii game de modele. Toate vehiculele au, așadar, o consolă frontală unică, de 2.710 mm, și o consolă din spate, de 3.300 mm. De asemenea, ușile sunt poziționate identic în fața axei motoare și la 1.540 de mm de centrul axei. Doar ampatamentul și numărul total de axe variază, iar în cazul noului S 510 LE vorbim de un ampatament de doar 4.500 mm, ceea ce permite un diametru al cercului de viraj de 17,3 m.

Având o capacitate de transport de 39 de locuri pe scaune, autobuzul este foarte manevrabil pe toate rutele, inclusiv pe cele montane ori pe drumurile înguste din orașele vechi. MultiClass 500 LE poate fi personalizat cu mai multe variante de uși (pivotante sau glisante, cu una sau două foi și lățimi de 900 sau 1.150 mm în cazul primei uși sau 1.150/1.380 mm pentru cea de-a doua), rampe și ascensoare pentru pasagerii cu mobilitate redusă, dar și diferite opțiuni de scaune. La cerere, toate modelele pot fi configurate și cu o a treia ușă, de 900 mm, situată în spatele punții spate. Toate ușile sunt complet vitrate până la podea.

Flexibilitatea este cheia

Interiorul este conceput pentru a fi funcțional și primitor, cu pereți despărțitori din sticlă, cu serigrafie înaltă sau joasă, mai multe opțiuni de materiale, capitonaje, podele, balustrade și o combinație de lambriuri deschise și întunecate. Trei trepte nu foarte adânci asigură accesul la zona cu podea înaltă din partea din spate a autobuzului.

De remarcat înălțimea utilă de 2,6 m în prima jumătate a vehiculului. Trapele din sticlă, acționate electric, disponibile opțional, fac interiorul mai luminos și mai primitor, iar plafonierele, poziționate central, oferă iluminare subtilă de noapte. Geamurile laterale pot fi cu geam simplu sau termopan, iar linia joasă accentuează senzația de spațiu la bord.

MultiClass 500 LE vine în standard cu scaunele interurbane Setra Transit, însă poate fi comandat și cu varianta mai confortabilă Setra Route ori cu scaune tip Setra Passage. La cerere, pot fi furnizate suporturi pentru bagajele de mână ale pasagerilor.

Sistemul de ventilație/încălzire este foarte eficient. Dacă se dorește aer condiționat, în special în regiunile cu climă temperată operatorii pot alege pachetul EvoCool Light Basic, cu două module de climatizare montate pe acoperiș, fiecare cu o putere de 12 kW. Este disponibil însă și agregatul EvoCool Basic, cu putere de 32 până la 39 kW, în funcție de model. Toate sistemele de aer condiționat sunt dotate standard cu filtre antivirale.

Pentru postul de lucru al șoferului se poate alege între trei variante: Cockpit City (urban), Cockpit Basic City (urban/interurban) sau Cockpit Basic (interurban), ultima, în standard. Toate modelele sunt prevăzute cu panou de delimitare închis, din material plastic opac sau din plexiglas, și ușă (completată, la cerere, cu geam de protecție). Panoul de bord cu afișaj color, volanul multifuncțional, dar și senzorii de lumină, de ploaie ori frâna de parcare electronică, toate incluse în standard, cresc confortul șoferului.

Siguranța pe primul plan

Funcția integrată Hold este activată atunci când vehiculul este oprit, iar frâna de serviciu este eliberată numai atunci când șoferul apasă din nou pedala de accelerație. Opțional, frâna de parcare poate fi activată automat la staționare, dacă șoferul eliberează centura de siguranță și părăsește scaunul.

Sistemul opțional de camere video oferă o vizibilitate perfectă de jur împrejurul autobuzului. Cele patru camere sunt amplasate în față, în spate și deasupra geamurilor laterale, creând o vedere panoramică indirectă de 360O. Imaginea corespunzătoare tip „bird-view” este afișată pe un monitor de 10“, situat pe stâlpul A. Ecranul este împărțit în două secțiuni și oferă în total cinci opțiuni de vizualizare diferite. Imaginea de la camerele de 360O este disponibilă în timpul deplasării înainte până la viteza de 30 km/oră și în orice moment la mersul înapoi.

Transmisia complet automatizată GO 250 8 PowerShift poate fi combinată cu cea mai recentă versiune a sistemului inteligent de control al vitezei, Predictive Powertrain Control (PPC), pentru optimizarea consumului, iar pe lângă sistemele de asistență dovedite, cum ar fi ESP, ABS și ASR, MultiClass 500 LE va putea fi echipat, din primăvara lui 2024, cu sistemul de asistență activă la frânare Preventiv Brake Assist 2, dezvoltat de Daimler Buses special pentru autobuze.

Nu lipsește protecția la coliziunea frontală. În plus, autobuzul respectă cerințele ECE R 66.02 privind protecția la răsturnare și îndeplinește în mod voluntar cerințele testului de impact cu pendul, conform ECE R 29.

Sistem de propulsie dovedit, economic și cu emisii reduse

Propulsorul compact OM 936, de 7,7 l, care echipează autobuzele familiei MultiClass 500 LE, este disponibil în variante de putere de 299 sau 354 CP. Excepție face modelul S 518 LE, echipat cu motorul OM 470, de 394 CP. De asemenea, se poate alege dintr-o gamă largă de cutii de viteză. Astfel, variantele pe două axe pot fi echipate cu transmisia manuală GO 190 sau cu cea robotizată GO 250 8 PowerShift (ultima doar în tandem cu motorul de 354 CP), dar și cu cutiile de viteză automate ZF Ecolife 2, cu 6+1 trepte și convertor de cuplu, mai eficiente din punct de vedere al consumului, ori cu noua transmisie Voith Diwa NXT, care acum are șapte trepte datorită unui overdrive suplimentar. Pentru modelul cu trei axe, clienții pot alege dintre PowerShift și ZF Ecolife 2.

Consumul de carburant poate fi redus și mai mult dacă se optează pentru instalarea unui modul de recuperare a energiei eliberate la frânare, care poate fi apoi utilizată pentru alimentarea sistemului electric de la bord. Se permite astfel funcționarea alternatoarelor la ralanti, ceea ce înseamnă că nu pun o sarcină semnificativă asupra motorului, consumul fiind redus cu circa 3%.

MultiClass 500 LE este și mai economic în combinarea OM 936 cu un modul hibrid. În acest caz energia electrică este stocată în două pachete de supercondensatori, care alimentează un motor electric de 14 kW. Sarcina acestuia din urmă este de a susține motorul termic, care este astfel mai economic.

Tot la reducerea consumului contribuie și construcția mai ușoară a autobuzului. Vorbim de aproape 300 kg în minus, ceea ce face ca modelul clasic S 515 LE, de 12,2 m, să cântărească puțin sub 12 t în configurația de bază. Operatorii pot opta fie pentru un consum redus de carburant, fie pentru creșterea capacității de transport cu până la șase locuri (în funcție de model).

Și pentru a fi un autobuz cu adevărat de buget, MultiClass 500 LE împrumută numeroase componente de la celelalte modele din portofoliul Daimler Buses. Astfel, parbrizul provine de la Mercedes-Benz Intouro, farurile de la autocarele Setra, puntea față de la MB Citaro, scaunele de la Citaro și Setra, iar sistemul de aer condiționat, componentele sistemului hibrid, ușa compartimentului motor și bara de protecție de la Intouro. Acest lucru simplifică gestionarea pieselor de schimb și reduce costurile de fabricație.

Asemenea seriei predecesoare, noile Setra MultiClass 500 LE vor fi produse la fabrica Daimler Buses Hoșdere, de lângă Istanbul, în partea europeană a Turciei. Începerea producției pentru modelele tradiționale cu două axe, de 12,2 și respectiv 13 m lungime, este planificată pentru toamna acestui an, iar modelul compact S 510 LE și S 518 LE pe trei axe va urma la începutul lui 2024.   

Articole similare

Ad