Cu o flotă de peste 1.000 de vehicule aflate în operare la nivel național, România este una dintre cele mai importante piețe europene pentru Otokar, iar, în acest context, decizia de a găsi un partener local puternic a fost următorul pas firesc pentru dezvoltarea activității aici. Cu o tradiție de aproape 30 de ani în industria auto, AIC Trucks pune la bătaie expertiza în domeniul vânzării de vehicule comerciale și, foarte important, o rețea de service vastă, care include atât ateliere proprii, cât și partenere, în toată țara. Constructorul turc, la rândul său, oferă o gamă extinsă de camionete Otokar Atlas, de 8,5 și 12 t, care vor completa de minune gama grea Ford Trucks, comercializată de AIC Trucks, precum și binecunoscuta familie de autobuze Otokar, cu lungimi cuprinse între 6,5 și 21 m, ce acoperă toată plaja de aplicații (urbane, interurbane și turistice).
Otokar Europe Filiala București s-a înființat în 2018, în contextul câștigării de către producătorul turc a licitației de 400 de autobuze Kent C pentru Capitală. În cei cinci ani de prezență în țara noastră, pe lângă supervizarea derulării contractului cu muncipalitatea din București, Otokar a câștigat și alte licitații pentru autobuze urbane și și-a extins portofoliul de clienți privați. În paralel, se dorea dezvoltarea business-ului și pentru gama de camionete Otokar Atlas, iar parteneriatul cu AIC Trucks, importator Ford Trucks în România, s-a dovedit a fi soluția ideală, în condițiile în care atât Otokar, cât și Ford Trucks fac parte din grupul Koç.
„AIC Trucks reprezintă un nume de referință pe piața de vehicule comerciale din România. Are o rețea de service extinsă și vine cu o ofertă de finanțare atractivă. Otokar Europe Filiala București va continua să funcționeze ca și până acum, pentru a-și onora toate obligațiile contractuale în curs de derulare, dar și pentru a fi alături de dealerul local la licitațiile mari, acolo unde se solicită acest lucru”, a declarat Kerem Erman, Head of Commercial Vehicles Otokar.
În plus, se dorește ca România să devină un hub pentru Otokar în Europa de Est pentru distribuția de piese de schimb.
Contractul cu Happy Garage a fost încheiat de către Otokar Europe Filiala București special pentru servisarea autobuzelor urbane livrate la București. Rămâne de văzut dacă la finalul perioadei de garanție, adică peste trei ani și jumătate, acesta va mai continua.
Pentru 2023 nu s-a stabilit un obiectiv ferm de vânzări, însă se preconizează atingerea unei cote de piață de 10% pe segmentul camionetelor de 8,5 t și vânzarea a minimum 10 autobuze.
Gamă completă de autobuze Otokar
Otokar oferă în România o gamă completă de autobuze urbane, interurbane și turistice. Pentru perioada următoare sunt anunțate mai multe optimizări, menite să crească eficiența la rulare și confortul. Astfel, pentru toamna acestui an se anunță lansarea unei noi generații a familiei de autobuze urbane Kent, cu design exterior nou și numeroase îmbunătățiri la interior.
Cel mai important, greutatea proprie a vehiculului va fi redusă cu aproape o tonă, grație trecerii la o construcție modulară, care va permite flexibilitate crescută între cele trei modele de bază (de 10,8, 12 și 18 m lungime), dar și mai multe sinergii în producție. Special în cazul versiunii electrice, tunelul motorului va dispărea din partea din spate a autobuzului, lăsând loc unui rând de cinci scaune, bateriile urmând să fie montate în șasiu și pe plafon. De asemenea, cabina șoferului a fost înnoită, vehiculele destinate pieței europene urmând să aibă caracteristici dedicate, în conformitate cu feedback-ul primit de la șoferi.
Autobuzele Kent sunt oferite cu toate sistemele de propulsie disponibile pe piață: diesel, gaz natural și electric pe baterii sau cu pilă de combustie pe hidrogen.
Și Navigo, cel mai popular model pentru transportul interurban, a primit îmbunătățiri în special la interior, vehiculul în noua configurație urmând să fie prezentat în toamnă, la Busworld Brussels. Foarte important, și gama de produse destinată pieței locale (de exemplu, modelul Sultan) a primit optimizări importante, ceea ce face ca diferența de preț dintre aceleași produsele omoloage (turcești și europene) să nu mai fie atât de mare. „Știm că în anii trecuți au fost importuri semnificative de autobuze achiziționate de la dealeri din Turcia și înmatriculate în România ca vehicule second-hand. Acum, când ecartul de preț nu este atât de mare, sperăm că operatorii vor opta pentru achizițiile de autobuze noi de la dealerul din România, pentru a beneficia de garanție și asistență tehnică”, a precizat directorul Otokar.
O altă premieră o reprezintă versiunea electrică a modelului interurban Territo, care va fi disponibilă, de asemenea, din toamna acestui an. În plus, încep teste și pentru versiunea electrică având pilă de combustie pe hidrogen. Nu în ultimul rând, se lucrează la minibusul eCentro autonom, primele unități de pre-serie urmând să fie prezentate în decursul anului viitor. „Deocamdată, avem în teste, în paralel, două tehnologii diferite: o soluție dezvoltată in-house și o alta la care colaborăm cu un furnizor din Israel, cu un sistem similar Tesla. Rămâne să vedem care se va dovedi mai fiabilă.”
Timp de livrare de o lună pentru Navigo
În ciuda problemelor reclamate de producătorii de vehicule privind aprovizionarea cu piese de schimb și componente, timpul de livrare pentru gama Otokar este bun. Astfel, în cazul modelului Navigo, care este mai mult sau mai puțin standardizat, livrarea se face într-o lună de la primirea comenzii, iar pentru minibusul e-Centro, mai adaptat nevoilor clienților, termenul este de circa două luni.
Puțin mai complicat este în cazul autobuzului urban, mai ales din cauza cerințelor ITS, dar, o dată cu trecerea la sistemul de construcție modular, timpul de livrare se va reduce cu aproximativ două luni. Oricum, în cazul licitațiilor pentru transport public termenele sunt mai generoase.
În ceea ce privește concurența din partea furnizorilor de autobuze chinezești, directorul Otokar nu s-a arătat deloc îngrijorat. „Fără o susținere puternică pe after-sales, autobuzele fabricate în China nu vor avea succes pe termen lung. Avem numeroase astfel de exemple din alte țări europene, unde, în ciuda prețului de achiziție mic, producătorii chinezi nu au reușit să se impună. Noi, la Otokar, suntem într-o poziție favorabilă: avem tehnologie de calitate, expertiză, dar și producție locală de piese și componente plus forță de muncă la prețuri avantajoase. Dovadă a faptului că tot mai mulți producători europeni consacrați aleg să asambleze în Turcia”, a arătat directorul Otokar.
Trecerea la Euro 7 rămâne la latitudinea clienților
Într-o perioadă în care se discută tot mai mult despre Euro 7 – Este sau nu fezabilă introducerea unui nou standard de poluare pentru motoarele termice pentru o perioadă atât de scurtă de timp? – Otokar merge pe mâna clienților.
Neavând producție proprie de motoare, constructorul turc nu este pus în fața deciziei de a investi sau nu în dezvoltarea noii tehnologii, clienții fiind cei care urmează să stabilească dacă vor fi dispuși să plătească suplimentar pentru motorizare Euro 7 sau vor alege să treacă direct la sistemele de propulsie alternative. Fără discuție, dezvoltarea Euro 7 este fezabilă, dar rămâne de văzut dacă va fi și viabilă din punct de vedere economic, în special în cazul transportului urban, opinează Kerem Erman. „Cu cât rulajul este mai mare, cu atât propulsia electrică este mai potrivită în orașe, pentru că amortizarea investiției se face rapid și, apoi, se câștigă din diferența dată de costul de operare.”
Otokar Atlas va completa gama de vehicule comerciale grele Ford
Otokar produce sub licență camionete cu masa totală maxim autorizată de 8,5 și 12 t, cu numeroase opțiuni de carosare. Este vorba despre modelele Otokar Atlas și respectiv Otokar Atlas 3D, ultimul pentru sectorul logistic. Pentru 2024 a fost anunțată lansarea unor game noi, de 11 și 15 t. Timpul de livrare standard este de 10 săptămâni din momentul plasării comenzii, dar, oricum, stocurile făcute de dealer vor fi suficiente (cel puțin într-o primă fază).