Primele 250 de firme de logistica au inregistrat un total de circa 1,3 miliarde de euro, cu o medie de cinci milioane de euro pe companie. Cea mai mare parte a acestei cifre a fost realizata de primele 50 de companii, respectiv 72% ce reprezinta 931 de milioane de euro, adica o medie de 18,6 milioane de euro pe companie. Urmatoarele 50 de companii din top au preluat doar 14% din total, respectiv 177 de milioane de euro cu o medie de 3,5 milioane de euro pe companie. Companiile aflate pe locurile 101-150 au reusit anul trecut sa obtina numai 7% din total, cu o medie de 1,8 milioane de euro pe companie, iar urmatoarele 50 de firme au avut 4% din cifra de afaceri totala, cu un milion de euro pe companie.
Numai 2% din cifra totala de afaceri a fost obtinuta de ultimele 50 de companii, respectiv un total de 30 de milioane de euro, adica o medie de circa 600.000 de euro pe companie.
Cat priveste profitul obtinut de primele 250 de companii de logistica, acesta a fost de 57 de milioane de euro, cu o medie de 230.042 de euro/companie. Cel mai mare profit a fost obtinut de primele 50 de companii, respectiv 42 de milioane de euro, adica 74% din total. Urmatoarele 50 de firme au luat 17% din total, respectiv un total de 9,7 milioane de euro. Iar procentele incep sa scada foarte mult pe masura ce ne indepartam de primele locuri. Astfel, firmele aflate pe locurile 101-150 au avut parte numai de 7% din totalul profitului, cu o medie de 79.916 euro/companie, pe cand urmatoarele 50 de firme au luat numai 2% din profitul total, cu o medie de numai 27.358 de euro/companie. Aproape nesemnificativ este profitul firmelor aflate pe locurile 201-250, care au obtinut o medie de 1.671 de euro/companie.
Primele 250 de companii de logistica au inregistrat anul trecut active in valoare de 647 milioane de euro, din care cea mai mare parte, 76%, apartine primelor 50 de companii. Companiile aflate pe locurile 51-100 au inregistrat active in valoare totala de 81,6 milioane de euro, respectiv 13% din total. Iar firmele aflate pe locurile 100-250 au avut active aproape nesemnificative, pornind de la 6% din total pentru companiile aflate pe locurile 101-150, pana la cele aflate pe ultimele 50 de locuri care au avut active ce valoreaza numai 2% din total.