Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gala Tranzit: Agexim a câștigat Premiul Tranzit de Eficiență în Transporturi pentru 2023

Agexim a ieșit pe primul loc în competiția de eficiență în transporturi organizată de revista Tranzit pe baza rezultatelor financiare înregistrate de companiile de transport rutier de marfă în 2022, fiind urmată de Routier European Transport, Filip și Express Euroscan.

Agexim a fost nominalizată ca finalist în competiția Tranzit de eficiență de mai multe ori în cei 13 ani de când revista Tranzit organizează această competiție, fiind însă pentru prima oară când o câștigă. De la algoritmi de calcul bazaţi pe cifră de afaceri, profit, active, datorii, indicatori financiari disponibili pe site-ul Ministerului de Finanţe, premiile Tranzit se dau de anul trecut pe criterii care iau în calcul și EBITDA, EBIT, lichiditate curentă, gradul de solvabilitate, marja operaţională, venitul obţinut per angajat, gradul de îndatorare şi alţi indicatori financiari puşi la dispoziţie anul acesta de compania de consultanță fiscală NOA.

Cele două firme deținute de Agexim care fac transport intern și international de marfă au obținut împreună o cifră de afaceri de 44,14 milioane de euro în 2022, cu 18 milioane de euro mai mult decât în 2021. Este cea mai mare creștere a cifrei de afaceri după Dolo Trans Olimp, tot din Argeș (+35,44 milioane de euro), și International Alexander (+27,44 milioane de euro). Acestea din urmă, ca de altfel și alte 10 firme – care fie au mai fost premiate de mai multe ori în trecut de revista Tranzit, fie fac transporturi specializate (cereale, produse petroliere ș.a.) sau au venituri și din alte activități decât cele de transport rutier de marfă (precum dezvoltări imobiliare, transport și comerț de materiale de construcții, trading de cereale ș.a.) – nu au fost luate în considerare pentru topul realizat de revista Tranzit în acest an.

Chiar dacă cifra de afaceri a avut o pondere neînsemnată în punctajul total care a stat la baza clasamentului Tranzit, de remarcat este că și ocupantele locurilor al doilea și al treilea în clasamentul Tranzit de eficiență pe 2022 – Routier European Transport și Filip – se găsesc în top 10 cifre de afaceri pe domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, cu 54,46 de milioane de euro, respectiv 51,51 milioane de euro. Ambele companii cu activitate serioasă pe transportul intermodal și-au crescut foarte mult cifrele de afaceri în 2022: cu 19,60 milioane de euro (Routier European Transport) și respectiv 16,68 milioane de euro (Filip).

La capitolul profitabilitate Agexim este prima dintre cele trei companii candidate la titlu, cu 3 milioane de euro profit, însă cu 700.000 de euro mai puțin decât Express Euroscan, de asemenea unul dintre candidații puternici la premiul Tranzit de eficiență, clasat în final pe locul 4. Express Euroscan are unul dintre cele mai bune punctaje la stabilitatea financiară, având un grad de îndatorare foarte mic și unele dintre cele mai mici niveluri de cheltuieli. Diferența față de top 3 a făcut-o creșterea mică a profitului în 2022 față de 2021 comparativ cu Agexim sau Filip. De altfel, Filip a avut una dintre cele mai mari creșteri ale profitului în 2022 (+1,51 milioane de euro), ajungând la 2,493 milioane de euro în total.

În schimb, la capitolul Active, Agexim nu este printre firmele cu parcuri de camioane deținute în proprietate și baze de mari dimensiuni, în timp ce Routier este pe locul al 6-lea in Top Active cu 37 de milioane de euro (cu centre de depozitare, camioane, sute de semiremorci), cu 15 milioane de euro mai mult decât în 2021. Filip este pe locul al 18-lea cu 22,46 milioane de euro, în creștere cu peste 5 milioane de euro față de 2021, astfel că ambele companii au toate șansele să fie în continuare candidați serioși la premiile din urm

Cu EBITDA de 4,77 milioane de euro în 2022 pe cele două firme luate în calcul, Agexim Transport & Logistics (2,6 milioane de euro) şi Agexim Spedition (2,17 milioane de euro), grupul de companii din Argeş se situează pe locul al 3-lea în rândul firmelor analizate pentru premiile din acest an, după Vio Transgrup şi Routier European Transport (câte 5,3 milioane de euro fiecare), dar înainte de Laguna Technology (4,5 milioane de euro) și Express Euroscan (4,2 milioane de euro). Două companii aflate în acest al doilea pluton din top EBITDA – Maracana şi Rozoti Prodcom, cu 5 milioane de euro şi 3,9 milioane sunt firmele din acest top în care transporturile sunt la fel de importante ca şi activităţile majoritare de logistică, respectiv expediţii.

Printre finaliști s-au mai numărat anul acesta Bravia, Hagero, MMM Trans și Mirinec.

Articole similare

Ad