Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Greva spontana la CFR miercuri dimineata

Greva spontana declansata miercuri, 22 martie 2017, de angajati feroviari s-ar putea extinde la toate regionalele, pe fondul nemultumirilor salariale, la care se adauga lipsa echipamentului de lucru, conditiile improprii de lucru si lipsa combustibilului pentru incalzirea spatiilor tehnice, a declarat, Florin Dobrescu, liderul Federatiei Sindicatelor Drum de Fier, citat de Agerpres. Florin Dobrescu a explicat ca marti, 21 martie, a expirat Contractul Colectiv de Munca si, desi conducerea CFR SA a venit cu propunerea unei cresteri a fondului de salarii cu 22,5%, aceasta nu are baza legala, intrucat bugetul companiei inca nu este aprobat.
 

"Incepand de astazi (miercuri – n. r.) nu mai avem Contract Colectiv de Munca. Ultimele negocieri le-am avut ieri, cand administratia a venit cu propunerea, dar fara baza legala, fara buget aprobat si, in conditiile date, noi nu mai puteam continua negocierile pentru ca nu mai aveam ce sa negociem. Oamenii sunt foarte nemultumiti si, neavand Contract Colectiv de Munca, nu au mai vrut sa munceasca. Au luat hotararea sa opreasca spontan lucrul. Deci, e o greva necontrolata de sindicate, pentru ca nu e declarata de noi greva, dar asta e situatia! Nemultumirea lor se manifesta prin oprirea lucrului. Ei isi manifesta de mult dorinta asta, pentru ca in ramura mea, de exemplu, 80% sunt cu salariul minim pe economie. Nu se poate! Oamenii raspund de siguranta circulatiei, de circulatia trenurilor, de vieti omenesti pe salariul minim. Deci, nu se mai poate continua in conditiile astea, iar administratia nu a prezentat nimic concret si corect ca sa ne convinga pe noi, sindicalistii de la masa, ca va fi certa negocierea asta si cresterea de salarii va fi corespunzatoare asa cum s-a propus'', a precizat liderul sindical.

Trafic feroviar perturbat
Greva de la CFR a avut loc dupa ce marti seara reprezentantii Ministerului Transporturilor s-au intalnit cu cei ai administratiei si ai federatiilor sindicatele reprezentative fiind discutata problema cresterii anvelopei salariale cu 22,5%, dar si expirarea contractului colectiv de munca. „Am primit asigurari ca nu va fi declansata greva”, a declarat, la inceputul sedintei de guvern, Razvan Cuc, ministrul Transporturilor, potrivit Mediafax. Oficialul a reluat discutiile cu reprezentantii administratiei si ai federatiilor sindicatele. Conform sursei citate, traficul a 114 garnituri este afectat de greva angajatilor CFR, dintre acestea, 13 garnituri fiind oprite la Gara de Nord, 39 la Brasov, Galati – 38 sau Timisoara-23.
Compania Nationala de Cai Ferate a informat ca o parte dintre angajatii feroviari au declansat un protest spontan incepand cu ora 07.00, actiune care afecteaza graficul de circulatie al trenurilor.
„Acest protest are loc in contextul in care administratia si federatiile sindicatele reprezentative se afla deja in negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Munca 2017-2018, negocieri in cadrul carora conducerea CFR SA a anuntat ca in bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusa o cresterea a fondului de salarii cu 22,5%, crestere care se va regasi, in urma negocierilor cu partenerii sociali, in salariile angajatilor. Mentionam faptul ca, administratia a propus partenerilor sociali incheierea unui acord pana la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protectie sociala angajatilor, relatii de munca echitabile, precum si un cadru normal si legal de functionare a companiei dupa expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de munca“, arata CFR in comunicatul de presa. „De asemenea, compania atrage atentia salariatilor ca acesta forma de protest incalca procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin inregistrarea de pierderi financiare, si afecteaza transportul pasagerilor care si-au procurat deja biletele pentru efectuarea calatoriei, conform graficului de circulatie din Mersul Trenurilor", transmite CFR.

Articole similare

Ad