Cea de-a 13-a ediție a Galei Tranzit de eficiență în transporturile rutiere de mărfuri a premiat trei transportatori: Agexim (Agexim Transport & Logistics și Agexim Spedition) a câștigat premiul de eficiență la categoria firme cu capital românesc, Logistic E. van Wijk, același premiu la categoria firmelor cu capital străin și Filip a luat locul I în competiția de inovație în transporturi cu soluția inteligentă pentru gestionarea eficientă a flotelor auto FluxTrans de la Fluxer.AI. Iar Ioan Oprean a primit premiul de management în transporturi, la aniversarea a 30 de ani de la înființarea firmei Oprean SRL.
Agexim a ieșit pe primul loc în competiție pe baza rezultatelor financiare înregistrate în 2022, fiind urmată de Routier European Transport, Filip și Express Euroscan.
Compania piteșteană a fost nominalizată ca finalist de mai multe ori în cei 13 ani de când revista Tranzit organizează această competiție, fiind însă pentru prima oară când o câștigă. De la algoritmi de calcul bazați pe cifră de afaceri, profit, active, datorii, indicatori financiari disponibili pe site-ul Ministerului de Finanțe, premiile Tranzit se dau de anul trecut pe criterii care iau în calcul și EBITDA, EBIT, lichiditatea curentă, gradul de solvabilitate, marja operațională, venitul obținut per angajat, gradul de îndatorare și alți indicatori financiari puși la dispoziție de compania de consultanță fiscală NOA.
Cele două firme deținute de Agexim care fac transport intern și internațional de marfă au obținut împreună o cifră de afaceri de 44,14 milioane de euro în 2022, cu 18 milioane de euro mai mult decât în 2021. Este cea mai mare creștere a cifrei de afaceri după Dolo Trans Olimp, tot din Argeș (+35,44 de milioane de euro), și Internațional Alexander (+27,44 de milioane de euro). Acestea din urmă, ca de altfel și alte 10 firme – care fie au mai fost premiate de mai multe ori în trecut de revista Tranzit, fie fac transporturi specializate (cereale, produse petroliere ș.a.) sau au venituri și din alte activități decât cele de transport rutier de marfă (precum dezvoltări imobiliare, transport și comerț de materiale de construcții, trading de cereale ș.a.) – nu au fost luate în considerare pentru topul realizat în acest an.
Chiar dacă cifra de afaceri a avut o pondere neînsemnată în punctajul total care a stat la baza clasamentului Tranzit, de remarcat este că și ocupantele locurilor al doilea și al treilea în clasamentul Tranzit de eficiență pe 2022 – Routier European Transport și Filip – se găsesc în top 10 cifre de afaceri în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, cu 54,46, respectiv 51,51 de milioane de euro. Ambele companii cu activitate serioasă în transportul intermodal și-au crescut mult cifrele de afaceri în 2022: Routier European Transport cu 19,60 de milioane de euro, iar Filip cu 16,68 de milioane de euro.
La capitolul profitabilitate Agexim este prima dintre cele trei candidate la titlu, cu trei milioane de euro profit în 2022, însă cu 700.000 de euro mai puțin decât Express Euroscan, de asemenea unul dintre candidații puternici la premiul Tranzit de eficiență, clasat în final pe locul al patrulea. Express Euroscan are unul dintre cele mai bune punctaje la stabilitatea financiară, având un grad de îndatorare foarte mic și unele dintre cele mai mici niveluri de cheltuieli. Diferența față de Top 3 a făcut-o creșterea mică a profitului în 2022 față de 2021 comparativ cu Agexim sau Filip. De altfel, cele patru firme au avut punctaje destul de apropiate, fiecare fiind fruntașă la una dintre categoriile de indicatori financiari studiați. Filip, de pildă, a avut una dintre cele mai mari creșteri ale profitului în 2022 (+1,51 de milioane de euro), ajungând la 2,49 de milioane de euro.
La capitolul Active, Agexim nu este printre firmele cu parcuri de camioane deținute în proprietate și baze de mari dimensiuni, în timp ce Routier, pe locul al 6-lea în Top Active la nivel național, are active totale de 37 de milioane de euro (deținând centre de depozitare, camioane, sute de semiremorci, dar având și active circulante mari), cu 15 milioane de euro mai mult decât în 2021. Filip este pe locul al 18-lea cu 22,46 de milioane de euro, în creștere cu peste cinci milioane de euro față de 2021, astfel că ambele companii au toate șansele să fie în continuare candidați serioși la premiile din următorii ani.
Cu EBITDA de 4,77 de milioane de euro în 2022 pe cele două firme luate în calcul, Agexim Transport & Logistics (2,6 milioane de euro) și Agexim Spedition (2,17 milioane de euro), grupul de companii din Argeș se situează pe locul al 3-lea în rândul firmelor analizate pentru premiile din acest an, după Vio Transgrup și Routier European Transport (câte 5,3 milioane de euro fiecare), dar înainte de Laguna Technology (4,5 milioane de euro) și Express Euroscan (4,2 milioane de euro). Două companii aflate în acest al doilea pluton din top EBITDA – Maracana și Rozoti Prodcom, cu 5, respectiv 3,9 milioane, sunt firmele în care transporturile sunt la fel de importante ca activitățile majoritare de logistică, respectiv expediții.
Printre finaliști s-au mai numărat Vio Transgrup, câștigătoare a premiilor de eficiență în urmă cu câțiva ani, Hagero, aflată la a doua nominalizare în Top 10 în funcție de eficiență, Bravia, MMM Trans, Mirinec și Rozoti Prodcom.
Analizate au mai fost și Avis Trans, Lancetti Transport, Luscan Com, Blue River București 78 și Ravitex, cu EBITDA foarte bun (peste 3,7 milioane de euro) în 2022.
Firmele cu capital străin analizate, Logistic E van Wijk și Est Europa Expediții, au EBITDA mai mare decât firmele cu capital românesc, cu 5,5 milioane de euro fiecare.
Logistic E van Wijk, câștigătoarea premiului de eficiență pentru companii având capital străin, a avut în 2022 o cifră de afaceri de 39,30 de milioane de euro, față de 31,33 în 2021, și un profit de 2,84 de milioane de euro, față de 2,00 milioane de euro în 2021.
Veniturile și cheltuielile per angajat detașează firmele care fac preponderent expediții
În analiza celor mai eficiente companii de transport marfă, am urmărit și indicatorul venit operațional/angajat. Astfel s-au putut detașa firmele care efectuează mai mult expediții sau alte activități pe lângă transport rutier de marfă: Royal Trans, de exemplu, atinge un venit de 511.000 de euro/angajat, Rozoti Prodcom, 430.000, Est Europa Expediții, 351.000, Routier European Transport, 198.000, Vio Transgrup, 176.000, Luscan Com, 156.000 și Filip, 141.000 de euro/angajat. Maracana are un venit per angajat foarte mic comparativ cu celelalte companii analizate, lucru normal dacă ținem cont de numărul mare de angajați în logistică și depozitare: 49.000 de euro/angajat.
Celelalte firme (Logistic E van Wijk, Express Euroscan, Lancetti, Blue River București 78 sau Atlas Imobiliare) au venituri operaționale în jur de 100.000 de euro/angajat. Între transport și expediții se situează Laguna Technology (139.000 de euro/angajat), Avis Trans (133.000), Ravitex (125.000) și Speed Line Impex (120.000).
Și la capitolul costuri medii per angajat se detașează casele de expediții, cu mulți salariați în birouri, cu salarii mai mari decât cele ale șoferilor, unde mare parte din venituri vine sub formă de diurnă. Astfel, sunt firme de transport care fac mai mult expediții la care costul/angajat depășește 20.000 de euro, unele ajungând chiar la 29.000 de euro.
De asemenea, firmele care lucrează mult pe intern, în construcții sau distribuție, unde salariul pe cartea de muncă e obligatoriu, neputându-se compensa cu diurnă, au un nivel mai ridicat al costurilor anuale per angajat: în medie 16.000-17.000 de euro.
Firmele cu personal majoritar format din șoferi au cheltuieli medii de personal între 7.000 și 10.000 de euro/an.
În topul alcătuit după profitul operațional (EBIT), primele 10 clasate sunt aceleași din Top 10 EBITDA, într-o ordine foarte puțin modificată, Internațional Alexander preluând poziția de top și Dolo Trans, poziția a doua.
În topul următoarelor 10 clasate, cele selectate drept finaliste pentru 2023, clasamentul diferă destul de mult de cel după EBITDA. În top sunt firmele care au activități consistente de logistică și expediții – Est Europa Expediții (4,3 milioane de euro) și Rozoti Prodcom (3,48), urmate de Express Euroscan (3,41), Logistic E van Wijk (3,73), și ea cu activități de expediții și depozitare, Filip (3,13) și Laguna Technology (2,93 de milioane de euro).
Lancetti Transport (2,7 milioane de euro), Maracana și Vio Transgrup (fiecare cu un profit operational de circa 2,5 milioane de euro) sunt devansate de firme specializate în expedițiile și transporturile agabaritice (MS Special Projects & Transport), transporturi de autoturisme (Titanic Grup), case de expediții sau alte tipuri de Transporturi (Vitagro, Pallet Express, Socum, MMM Trans Company, Romoldova, Agexim Transport & Logistic sau Saan Trucking).
După poziția 35 în topul firmelor cu cele mai mari profituri operaționale se clasează Atlas Imobiliare, Avis Trans, Luscan sau Speed Line Impex, cu 2,2, respectiv, 2,1 milioane de euro.
Deși cu rezultate excelente în planul veniturilor, Routier European Transport nu se poate lăuda cu profituri pe măsură deocamdată, investițiile continue făcute în transportul intermodal rutier-tren, cu inițierea unui tren propriu, fiind mai greu de amortizat într-un termen scurt. Cu siguranță însă că sacrificiile făcute în 2022 și în 2023 își vor aduce contribuția și în planul profitului după câțiva ani de consolidare și mai ales de stabilitate, știut fiind că transportul intermodal are costuri fixe extrem de ridicate, ce nu pot fi acoperite cu tarife fluctuante și, mai ales, cu volume fluctuante.
Aproape de plutonul câștigător din acest an este Blue River București 78, care, deși are un EBITDA mult mai mare decât al firmelor clasate pe locurile 30-60 în topul profitului operațional, are un profit operațional de 1,7 milioane de euro, la fel ca alte cinci firme din această parte a clasamentului. Blue River este una dintre firmele de transport internațional care are salarii puțin mai mari ale șoferilor, fiind cumva forțat și de faptul că are o componentă importantă de transport și distribuție națională. La fel ca Routier European Transport, Blue River este printre puținii operatori din România care anul trecut și anul acesta a investit în camioane electrice, cu un cost destul de greu de amortizat. Însă experiența câștigată în operarea lor va fi de mare ajutor când va exista nevoia de a trece la un transport cu zero emisii.
Marjele operaționale practicate de firmele analizate variază între 4% și 18%, marjele mai mari fiind în cazul firmelor care fac transporturi specializate.
Din punct de vedere al lichidității curente, cel mai bine stau Est Europa Expediții și Express Euroscan (3,18-3,19). Peste 2 mai are doar Logistic E van Wijk (2,16). Iar peste 1 au Rozoti (1,91), Atlas Imobiliare (1,79), Filip (1,68), Ravitex (1,43), Vio Transgrup (1,39), Avis Trans (1,38), Luscan (1,29) și Speed Line Impex (1,13). Iar sub 1 se situează Laguna Technology (0,94), Routier European Transport (0.84), Lancetti (0,77) și Blue River (0,67).
De remarcat că și în Top 10 EBITDA, unde sunt cu precădere firme premiate în mai multe rânduri de revista Tranzit, apar firme cu lichiditate curentă subunitară (0,74-0,84) sau puțin peste 1, din cauza investițiilor mari în curs.
Ioan Oprean a primit Premiul de Management în Transporturi
Ioan Oprean a primit premiul de management în transporturi, la aniversarea a 30 de ani de la înființarea firmei Oprean SRL. Între timp, Ioan Oprean a contribuit la înființarea și dezvoltarea altor trei firme: G & V Oprean (în parteneriat cu compania germană Grosse Vehne), Casa Auto Sebeș și Casa Auto Vâlcea. La toate firmele deținute de Ioan Oprean s-a făcut între timp transferul de management către cei trei copii ai săi: Anamaria, Andreea și Andrei Oprean.