Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

BGL, FNTR și NLA insistă să se întoarcă acasă camioanele după opt săptămâni…

… aducând, ca de obicei, argumentul că această prevedere este esențială pentru combaterea firmelor de tip cutie poștală și pentru asigurarea unei concurențe loiale în transportul din Europa.

Cele trei asociații profesionale din Germania, Franța, respectiv Țările nordice răspund astfel la faptul că recent, așa cum v-am informat deja, avocatul general al Curții de Justiție a UE a respins plângerile împotriva Pachetului Mobilitate, dar a recomandat ca dispoziția privind întoarcerea camioanelor în țara de origine după cel mult opt săptămâni să fie anulată.

BGL, FNTR și NLA arată într-un comunicat comun că motivul pentru care CJUE vine cu această recomandare este absența unei evaluări a impactului acestei măsuri, nu conținutul în sine al măsurii. În plus, avocatul general nu a exprimat nicio rezervă, de exemplu, cu privire la problemele de mediu și climatice sau cu privire la discriminarea între statele membre. După cum arată studiul Comisiei privind returnarea camioanelor (studiul Ricardo), o treime dintre camioanele firmelor din Europa de Est se întorc în țara de origine doar o dată pe an. În unele țări, 80% sau 62% din flotă lucrează permanent în afara țării de înmatriculare, fără să aibă nicio legătură economică cu aceasta, dar exploatând avantajele salariale de acolo în Europa de Vest, „ceea ce confirmă clar problema societăților de tip cutie poștală și subliniază faptul că Europa se confruntă în continuare cu o problemă uriașă legată de condițiile de muncă ale șoferilor de camion. Întoarcerea periodică a camioanelor în țara de înmatriculare este un element esențial al Pachetului Mobilitate și este necesară pentru a restabili o concurență echitabilă și a asigura condiții de muncă decente. Fiecare companie este liberă să-și înregistreze vehiculele acolo unde își desfășoară activitatea.“ Prin urmare, Biroul Comun de Transport Rutier al celor trei asociații încurajează ferm Parlamentul European și Consiliul UE să apere în întregime Pachetul Mobilitate 1, inclusiv prevederea privind întoarcerea acasă a camioanelor, și, dacă este necesar, să se conformeze aspectelor legate de procedură sub forma unei analize de impact. „Acest lucru este necesar în vederea combaterii practicilor de tip flotă de complezență.“

Articole similare

Ad