Proprietatile IMMOFINANZ din Romania reprezinta 21,2% din portofoliul total al companiei (fara activele din Rusia) si au o valoare de 845,4 milioane de euro, anunta compania.
La finalul primului trimestru al anului financiar 2017, veniturile din inchirieri in Romania se ridicau la 12,2 milioane de euro, ceea ce reprezinta 21,4% din veniturile din inchirieri totale la nivel de Grup.
Din cele 72 de proprietati pe plan local, 17 reprezinta investitii finalizate, 3 sunt proiecte in dezvoltare, 8 sunt apartamente destinate vanzarii dupa finalizare si 44 sunt proiecte in analiza. Valoarea reala estimata dupa finalizarea proiectelor in dezvoltare actuale ale Grupului in Romania se ridica la 71,5 milioane de euro. Pe parcursul primului trimestru al anului financiar 2017, rata de ocupare a portofoliului din Romania a crescut pana la 96,5% (la 31 decembrie 2016: 95,8%), mai arata sursa citata.