Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noile E-Ducato, E-Doblò și E-Scudo plus versiunile lor ICE sunt gata pentru comandă

Design modern, sisteme noi de conectivitate, ADAS de generație următoare și motoare noi caracterizează Noile Fiat Professional Ducato, Doblò și Scudo. Noul E-Ducato, proiectat și construit „in-house”, asigură cu 30% mai multă autonomie, un preț cu 25% mai mic, cu aceleași caracteristici, și o capacitate de încărcare care a făcut din Ducato cel mai bine vândut vehicul din segment. Noul E-Doblò păstrează pe deplin spațiul interior, permițând o mare flexibilitate și capacitate de încărcare. Furgoneta multifuncțională originală de la Fiat Professional, Scudo, este și mai inteligentă și, de asemenea, 100% electrică. Un ecosistem complet de încărcare de la Free2move Charge oferă tuturor clienților Fiat Professional încărcare și management al energiei personalizate și perfecte pentru EV.

Fiat Professional și-a lansat noile generații de vehicule comerciale – Ducato, Doblò și Scudo – la final de octombrie la Balocco, parte a evenimentului „Stellantis Commercial Vehicle Ambition Day”, o piatră de hotar în planul strategic al Stellantis. A fost oportunitatea ideală de a dezvălui strategia și ambițiile unității de afaceri globale pentru vehicule comerciale, împreună cu linia de produse renovată C-Van, D-Van și E-Van a tuturor mărcilor, cu noi sisteme de propulsie electrice, design nou, sisteme noi de conectivitate și ADAS de următoarea generație.

Singurul brand cu o platformă dedicată dezvoltată pentru carosieri și servicii specifice pentru proprietarii de autorulote, Fiat Professional este lider și pe segmentul vehiculelor de agrement. Adevărata vedetă a sectorului, autorulota de bază Ducato, reprezintă o evoluție care perpetuează tradiția de succes a unui model produs fără oprire din 1981.

Noul Ducato MY24: model electric dezvoltat in-house, pentru cea mai bună autonomie

Unul dintre cele mai bine vândute modele din istoria recentă Fiat, cu peste 3,5 milioane de vehicule produse în peste 40 de ani, Ducato a rămas lider în segmentul său 8 ani consecutiv, între 2014 și 2021.

Noua versiune electrică E-Ducato, dezvoltată complet in‑house, este echipată cu o nouă baterie de 110 kWh, ce asigură o autonomie de până la 420 km (în ciclul WLTP). Reîncărcarea de la 0 la 80% în mai puțin de o oră, grație încărcătorului rapid de până la 150 kW, face ca E-Ducato să fie cel mai performant din categoria sa.

De menționat noul motor electric de 200 kW, având cuplu maxim de 410 Nm, care completează oferta pentru vehiculul cu zero emisii. Cele trei moduri de conducere – Eco, Normal și Power – asigură echilibrul între performanță și autonomie, prin diferite profile de accelerație și viteză maximă. În plus, nivelul E-coasting poate fi selectat prin intermediul unor padele specifice de pe volan, pentru a alege între cea mai mare frânare regenerativă sau modul de rulare liberă.

Sistemul de încărcare este, de asemenea, complet nou și prezintă două încărcătoare standard la bord, capabile să accepte până la 11 kW AC sau până la 150 kW DC pentru o încărcare rapidă a bateriei în doar 55 de minute.

Datorită noii arhitecturi electrice, noul E-Ducato introduce, de asemenea, o gamă completă de noi ADAS, făcându-l, la fel ca și versiunea diesel, vehiculul comercial cel mai avansat din segmentul său. Sistemul de control al frânării, recunoașterea semnelor de circulație, avertizarea la părăsirea benzii de rulare, controlul adaptiv al vitezei de croazieră cu funcție Stop-and-Go etc. sunt doar câteva dintre sistemele inteligente de asistență ale noului vehicul electric. De altfel, E-Ducato îndeplinește nivelul 2 de conducere autonomă, în care vehiculul asistă în mod autonom șoferul în timpul accelerației, frânării și conducerii.

Noul E-Ducato este oferit la un preț redus cu 25%, pentru a-l face accesibil tuturor.

Ducato rămâne în continuare disponibil și în variantele convenționale, cu motoare termice. Gama extinsă de propulsoare diesel include cea mai recentă generație de motoare MultiJet, conforme cu reglementările Euro 6E, disponibilă cu două cutii de viteză. Astfel, transmisia manuală cu 6 trepte poate fi asociată cu trei niveluri de putere (120, 140 și 180 CP), în timp ce noua transmisie automată cu 8 trepte poate fi combinată cu propulsoarele de 140 și 180 CP. Separat, gama Heavy-Duty cu omologare Euro VI Step E este disponibilă cu motorizări de 140 și 180 CP, cu ambele transmisii. Noul Ducato are consum de combustibil redus și emisii CO2 cu până la 9% mai mici față de generația anterioară. Indiferent de motorul ales, vehiculul își menține capacitatea de încărcare de până la 17 m3 și sarcina utilă de până la 1.500 kg.

Confort sporit și eficiență

Interiorul noilor Ducato și E-Ducato reprezintă o adevărată „revoluție” – așa cum au descris-o inginerii italieni – menită să îmbunătățească viața la bord și caracterul practic al modelului. Printre cele mai recente îmbunătățiri se numără funcția „Keyless Entry and Go” (devenită standard la versiunea electrică, ce permite blocarea și deblocarea ușilor cabinei și a compartimentului de marfă plus pornirea motorului fără cheie), frâna de parcare electrică, sistemul de radionavigație cu ecran de 10 inch și camera video pentru marșarier cu linii dinamice de rețea, oferită în standard pe toate versiunile electrice și diesel.

Se remarcă planșa de bord și volanul reproiectate, noi panouri de uși mai funcționale și mai spațioase, capabile să depoziteze tot felul de obiecte utile, și un nou sistem automat de climatizare cu o singură zonă. Scaunele standard de pe versiunea complet electrică vin cu țesătură de înaltă calitate și design menit să îmbunătățească confortul și ergonomia, în timp ce noua servodirecție electrică adaugă precizie și manevrabilitate în toate condițiile de conducere și de încărcare.

Pe lângă aceste dotări standard, noul E-Ducato mai oferă încărcător wireless, port dual USB A+C pentru încărcarea smartphone-urilor, o priză de înaltă tensiune de 230 V situată central pe tabloul de bord și ușor de recunoscut de toți ocupanții scaunelor din față și parbriz încălzit cu element electric intern de încălzire pentru dezghețare rapidă. În plus, oglinda retrovizoare digitală și senzorii de parcare la 360O asistă suplimentar șoferul în toate situațiile de conducere.

Actualizările exterioare, atât la versiunea cu motor electric, cât și la cea cu combustie internă, s-au concentrat pe partea din față a vehiculului, cu scopul de a nu modifica imaginea de ansamblu, care este considerată printre cele mai frumoase din segment. Schimbarea majoră implică întreaga grilă frontală a lui Ducato, care are acum noi bare de protecție, noi plăci de protecție și o grilă frontală inovatoare cu design modern în culoarea caroseriei, menită să îmbunătățească eficiența aerodinamică.

E-Ducato oferă acum faruri Full LED, pentru vizibilitate sporită pe timp de noapte și un aspect contemporan. În plus, farurile spate au fost actualizate cu accente negre și logo-uri noi.

E-Doblò și Doblò: reînnoirea unui bestseller

Atât Doblò, cât și E-Doblò își mențin atractivitatea, grație noilor caracteristici ce răspund nevoilor diferite de mobilitate: design reînnoit, confort și siguranță optimizate, versiune BEV (electrică cu baterii), cu o autonomie de până la 330 km, cu pompă de căldură pentru o mai bună eficiență și confort. Eficiența generală a vehiculului permite șoferului să atingă o viteză maximă de 135 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 11,2 secunde.

Noua versiune BEV este echipată și cu padele pentru selectarea unuia din cele 3 moduri de frânare regenerativă. De asemenea, sunt disponibile trei moduri de condus Normal, Eco și Putere.

Cu aceleași tipuri de caroserie și spațiu de încărcare ca și versiunile termice, E-Doblò a fost proiectat pentru a oferi profesioniștilor performanțe mai mari în munca lor de zi cu zi. Datorită unui încărcător de bord de 7,4 kW și unui încărcător trifazat de 11 kW (disponibil opțional), noul E-Doblò permite încărcarea eficientă, indiferent de infrastructura disponibilă. Încărcarea rapidă DC standard oferă până la 100 kW de putere, permițând reîncărcarea a 80% din capacitatea bateriei în 30 de minute.

Noul Doblò vine cu un nou stil față și noi faruri cu o versiune ecoLED plus culori suplimentare ale caroseriei, cum ar fi Volare Blu și Toscana Green (doar pentru versiunea combi) și un nou logo pe partea din spate. Interioarele au fost reînnoite cu un nou stil pentru volan, inclusiv un nou logo Fiat și noi țesături îmbunătățite ale scaunelor. Întregul spațiu interior al noului Doblò a fost adaptat la cele mai specifice nevoi ale clienților, oferind diferite configurații de scaune și spații de depozitare, pentru flexibilitate maximă. În plus, s-a acordat o mare atenție și confortului acustic.

Doblò include Magic Plug, o priză electrică utilă care permite clienților să aibă puterea potrivită pentru mai multe utilizări specifice, cum ar fi conectarea unei unelte, a unui atelier mobil sau a oricăror altor sisteme de alimentare de până la 400 V. În ceea ce privește siguranța, trebuie remarcat sistemul revoluționar Magic Mirror, la care se adaugă oferta completă de ADAS, devenită standard atât pe Doblò, cât și pe E-Doblò. Noile vehicule dispun, de asemenea, de tehnologii noi de conectivitate și Infotainment, pentru a ajuta clienții să facă față provocărilor de zi cu zi cu eficiență, cum ar fi Stația pentru smartphone.

Scudo: multifuncțional, inteligent și 100% electric

Și noul Scudo beneficiază de un design reînnoit, eficiență îmbunătățită, conectivitate de ultimă generație și sisteme de asistență sofisticate.

Farurile full-LED au fost reproiectate, caroseria beneficiind de o nouă culoare, Titanium Grey. Interiorul a fost reînnoit în partea centrală, cu torpedo pentru depozitarea obiectelor și suporturi noi pentru pahare. Poziția de conducere a noului Scudo a evoluat semnificativ, pentru mai mult confort. Planșa de bord și volanul au fost redesenate, iar grupul de instrumente digitale și ecranul tactil central mare, de 10 inch, facilitează interacțiunea om-mașină.

Cu o înălțime de numai 190 cm, compartimentul de marfă este spațios, oferind un volum util maxim de 6,6 m3 și o sarcină utilă de până la 1,4 t (1,25 t în cazul modelului electric). În plus, cu opțiunea Magic Cargo, aria de încărcare poate fi extinsă până la 3,67 m în versiunea standard și 4,02 m în versiunea Maxi. Nu în ultimul rând, scaunul față poate fi reglat în vederea utilizării ca suport pentru computer sau pur și simplu pentru a lua masa.

Noul E-Scudo este propulsat de motorul electric de 100 kW, având cuplul motor maxim de 260 Nm, ce asigură performanțe optime în orice situație de încărcare, permițând șoferului să atingă o viteză maximă de deplasare de 130 km/oră. Pentru a optimiza autonomia, vehiculul este echipat cu un sistem de frânare regenerativă care poate fi activat în funcție de patru modele diferite de regenerare.

Clienții pot alege între două dimensiuni de baterie, 50 sau 75 kWh, în funcție de nevoile lor. Bateria de 50 kWh asigură autonomie de până la 224 km (în ciclul mixt WLTP) cu autonomie maximă garantată, în timp ce bateria mai mare, de 75 kWh, oferă nu mai puțin de 350 km.

Rămân în continuare disponibile și motoarele diesel de ultimă generație, cu trei trepte de putere și două variante de transmisie, manuală sau automată cu 8 trepte.

Noile Ducato, Doblò și Scudo vor fi 100% conectate și echipate cu Servicii UconnectTM, care fac vehiculele și mai eficiente. Free2move Charge oferă un ecosistem de încărcare integrat la 360O, care oferă încărcare personalizată pentru vehiculele electrice și gestionarea energiei oriunde și oricum.

Articole similare