Aceasta este opinia asociației olandeze de transport și logistică TLN, care amintește că articolul 12 din Regulamentul european privind timpul de condus și de odihnă le oferă conducătorilor auto posibilitatea de a se abate, în circumstanțe excepționale, de la perioadele minime de odihnă și de la perioadele maxime de condus prevăzute la articolele 6-9, pentru a găsi un loc de oprire adecvat. Dar acest articol nu le oferă dreptul de a încălca regulamentul din motive care erau deja cunoscute înainte de începerea cursei, ci numai pentru cazuri în care devine în mod neașteptat imposibil să respecte regulamentul în timpul cursei, în situații de dificultate excepțională, independente de voința conducătorului auto, care sunt aparent inevitabile și neașteptate, chiar dacă el și-a luat toate măsurile necesare.
Ghidul Comisiei Europene oferă o explicație a articolului 12: derogările nu trebuie să se facă regulat și trebuie să fie rezultatul unor circumstanțe excepționale, cum ar fi accidente rutiere grave, condiții meteorologice extreme, devieri rutiere, lipsa spațiului liber în parcare etc. (Această listă de posibile circumstanțe excepționale are doar scop ilustrativ. Principiul care se aplică în cazul controlului este că motivul nu a fost cunoscut în prealabil sau a fost imprevizibil.) În cazul în care conducătorii auto consideră că este necesar să folosească derogările de la regulament și dacă derogarea respectivă nu afectează siguranța rutieră, ei trebuie, de îndată ce opresc, să înregistreze manual natura și motivul derogării (în orice limbă a Uniunii Europene, pe un exemplar imprimat din tahograf), amintește TLN.