Industria de transport in ansamblul ei trebuie sa devina un furnizor de valoare adaugata pentru a duce la progres, a declarat presedintele Renault Trucks, Bruno Blin, in cadrul unui interviu acordat revistei Tranzit, astfel ca si eforturile de investitii si cercetare/dezvoltare ale companiei franceze sunt indreptate spre gasirea de solutii care sa creasca eficienta si prosperitatea clientilor.
In acest context si tinand cont de faptul ca transporturile se vor mai baza pe diesel cateva decenii bune de acum incolo, producatorul mizeaza pe actuala gama de camioane, care si-a dovedit deja calitatile, si tinteste reducerea in continuare a consumului, deoarece „inca se mai pot face multe in domeniu“. De exemplu, in cadrul companiei exista o competitie intre diverse echipe de cercetare si cel mai recent premiu a fost castigat de cei care au optimizat forma pistoanelor, pentru a optimiza combustia. „Si inca sunt multe lucruri care se pot face la motoarele diesel.“
Pe de alta parte, daca spui carburant spui emisii de CO2, de aceea producatorul francez se axeaza si pe electromobilitate, incercand sa electrifice mai ales vehiculele mici, incepand cu cele din industria de colectare a gunoiului, deoarece ele merg pe aceleasi drumuri, au unde sa incarce bateriile si consuma mai mult decat dublu fata de un vehicul care merge pe autostrada, deci „ar fi un candidat bun cu care sa incepem si deja avem cateva proiecte in derulare, din care unul in Lyon, unde oferim gunoiere complet electrice“.