În 2023 au fost înmatriculate în România peste 1.400 de camioane noi Volvo Trucks, dintre care 90% sunt autotractoare, în timp ce dintre șasiuri 80% sunt destinate construcțiilor și restul sunt echipate cu macarale sau sunt vehicule din gama medie, pentru distribuție. Ponderea flotelor medii în totalul vânzărilor a crescut față de anul anterior și a ajuns să o egaleze pe cea a livrărilor la bucată, deși cele mai mari livrări către un singur client nu s-au mai ridicat la volumele din alți ani, ci au fost câteva de 40-50 de unități.
Aproape toate camioanele Volvo Trucks înmatriculate în 2023 la noi au fost vândute de Volvo România și numai 5% (procent similar celui din 2022) sunt cumpărate din străinătate pentru filialele locale ale unor multinaționale, pentru care tot importatorul din România se ocupă de omologare.
Dintre cele peste 1.400 de camioane noi, 20-25% au fost comandate în 2022, dar de anul trecut producția a revenit la normal și în cazul companiei suedeze și termenul de livrare s-a redus la circa trei luni, așa cum era înainte de pandemia de Covid-19, deci autotractoarele sau șasiurile standard comandate în ianuarie 2024 pot fi livrate în aprilie. Perturbări de fluxuri au mai fost în 2023, din cauza indisponibilității tahografului inteligent de generația a doua sau din lipsa altor componente, dar lucrurile au mers tot mai bine, pentru toți producătorii de camioane.
Un număr foarte mic de clienți a renunțat la vehiculele comandate – mai puțin din cauza dificultăților financiare și mai ales din cauza scăderii volumelor de activitate – iar cele câteva unități au fost vândute fără probleme altor firme, așa cum declară Per Forsberg, director general Volvo Romania.
Înlocuirea marilor flote va menține vânzările la nivelul din 2023
Compania suedeză nu produce pe stoc decât un număr limitat de unități, de exemplu modele standard pentru construcții, dar deocamdată comenzile pentru 2024 sunt puține, deși declarațiile ministrului de transport sunt că anul acesta vor fi finalizați 170 km de autostradă. „Mi se pare nerealist”, subliniază directorul de vânzări Volvo România, Alexandru Sântămărian, „dar vom vedea. Dacă pot fi făcute plățile, pentru că banii sunt cea mai mare problemă, este posibil, deoarece constructorii sunt pregătiți cu echipamentele necesare.”
În ceea ce privește transportul pe distanțe lungi, volumele de marfă se așteaptă să scadă în continuare până la nivelurile „normale” din 2017-2019, din cauza situației macroeconomice și a taxelor mai mari de drum, dar pe de altă parte reprezentanții Volvo România se așteaptă ca vânzările de autotractoare să fie similare cu cele din anii trecuți, deoarece unele companii mari trebuie să înlocuiască din flotă.
Cât despre camioanele electrice, din care în 2023 au fost înmatriculate cinci unități, în 2024 comenzile nu sunt încă la acest nivel, „dar startul este bun”, așa cum apreciază Per Forsberg, „și nu ne oprim”.
50% finanțare prin Volvo Financial Service
În cazul Volvo Trucks prețul camioanelor este similar celui din ultimul trimestru al anului, deoarece lanțurile de aprovizionare sunt destul de previzibile și costurile de producție se mențin. Dar în următoarele luni se așteaptă o scumpire cu 2-3% ca urmare a echipării cu sisteme de siguranță conform GSR (General Safety Regulation) din iulie și a alinierii la noile costuri de cercetare și dezvoltare. Alexandru Sântămărian nu se așteaptă să existe un număr mult mai mare de comenzi la început de an pentru a se evita echipările suplimentare GSR, mai ales pentru că în cazul Volvo Trucks camioanele includ oricum sisteme de siguranță și de confort al șoferului și clienții sunt încurajați să comande pachete avansate, deci nu vor fi adăugate multe noi și efectul noului regulament va fi minim și asupra vânzărilor, și asupra prețului.
Circa jumătate din camioanele vândute în 2023 au beneficiat de finanțare prin Volvo Financial Services, „un procent foarte bun”, iar în restul cazurilor alte societăți independente au fost mai agresive și au oferit condiții mai avantajoase, așa cum explică Per Forsberg.
Volvo Financial Services Romania nu finanțează decât produse Volvo Trucks, deci numai în cazuri excepționale sunt incluse în pachet semiremorcile.
Cererea pentru leasing operațional a scăzut în ultimul timp în România, dar acesta continuă să fie prezent în portofoliu, alături de credit și leasing financiar.
Mai puține camioane rulate decât în 2022
Volvo România a vândut anul trecut 300 de camioane rulate, ceva mai puține decât în 2022, iar în cazul lor a fost aceeași provocare din 2022, cel puțin în primul semestru: să se găsească suficiente unități cât să acopere cererea. Din această cauză și prețul a continuat să fie mare, dar în a doua parte a anului au scăzut și cererea, și prețul, care acum este cu circa 10% mai mic decât la început de 2023.
Clienții locali sunt principala sursă de camioane rulate din stocul importatorului, dar la nivelul întregii piețe de vehicule grele rulate din țara noastră numai 40% din ce se vinde provine de la firme locale, restul este cumpărat direct din străinătate, pentru a se recupera TVA. „Mai ales transportatorii din vest și cei din zona Bucovina care își construiesc modelul de afaceri pe achiziționarea de camioane rulate fac asta și este greu să concurăm cu sursele lor din străinătate.”
În ceea ce privește disponibilitatea pe 2023, în România se știe ce vehicule urmează să fie returnate de către clienți, și la fel și în Europa, se știe în ce măsură își vor înnoi flotele marile companii. Deci nu vor fi perturbări și volumele se anunță similare celor din 2023.
Rețeaua de service, mereu în centrul preocupărilor
Aproape 50% din camioanele vândute în 2023 sunt însoțite de contracte de service, un procent mai mare decât în 2022, „dar încă nu este suficient”, subliniază reprezentanții Volvo România. Clienții sunt mulțumiți că, datorită acestor contracte, le este asigurată disponibilitatea maximă a camioanelor, văd beneficiile pe termen lung, Serviciul Uptime Care garantează întoarcerea vehiculelor pe șosea după un anumit număr de ore sau, dacă nu, plata unei anumite sume de bani, iar valoarea de revânzare a vehiculelor însoțite de contract de service este mai mare. Cu toate acestea, procentul contractelor de service în totalul camioanelor noi vândute este în România mai mic decât în alte țări din regiune.
Poate și pentru că, așa cum constată Alexandru Sântămărian, mentalitatea transportatorilor români a fost în trecut – și în unele cazuri se menține – că nu pot fi destul de profitabili dacă nu se ocupă în propriul atelier măcar de unele reparații simple și de schimburile de ulei.
Contractele de service Volvo încheiate la noi sunt împărțite în mod egal între Gold și Blue și au în general durata de patru ani.
În condițiile creșterii numărului de camioane vândute, și implicit ale creșterii numărului de contracte de service încheiate, este nevoie de o programare mult mai bună a lucrărilor de întreținere și reparații, pentru ca atelierele să fie folosite eficient și aprovizionarea cu piese de schimb să se facă la timp. Clienții care au contract de service au prioritate la programare, dar există și o capacitate păstrată pentru situații de urgență – „care din fericire au fost puține”.
Uptime Service este și el tot mai folosit de către clienții din România, „satisfacția lor este mare și planificarea pe care o facem noi este mai bună”, deși uneori camioanele care sunt anunțate că ar trebui să vină în service nu sunt în țară. În acest caz, unii dintre clienții Volvo Action Service pot merge în service-uri din străinătate fără să aibă nevoie în prealabil de aprobare pentru plata reparațiilor.
Costurile cu piesele de schimb și manopera, și implicit și prețul contractelor de service, au crescut în 2023 mai puțin decât inflația din țara noastră.
Reprezentanții Volvo România constată că în 2023 a scăzut numărul reparațiilor realizate pe asigurări, unul dintre motive fiind acela că transportatorii au decis să le facă pe cheltuiala lor. Mai ales că de anul trecut firmele de asigurări le dau o anumită sumă de bani și le oferă posibilitatea de a repara singuri camioanele, deci ei nu mai vin în service-urile reprezentanțelor. Un alt motiv este acela că, datorită pachetelor de sisteme de siguranță din dotarea camioanelor moderne, accidentele cu daune mici aproape au dispărut. Vorbind însă despre asigurări, reprezentanții Volvo România atrag atenția, și cu această ocazie, asupra faptului că asigurătorii ar trebui să propună prime mai mici în cazul în care mașinile sunt echipate cu sisteme de siguranță. Iar pentru asta, dar și pentru a nu mai dezavantaja camioanele noi, ar fi nevoie de schimbarea legislației din România.
Cea mai mare provocare din activitatea after-sales este găsirea de tehnicieni pentru trecerea la program în două schimburi. Deocamdată există două service-uri în rețeaua Volvo România unde se lucrează astfel, dar dacă va fi nevoie și în alte locații sau dacă se ajunge la concluzia că mai este nevoie de un atelier în București sau într-o altă zonă din țară efortul organizatoric e mare și mai ales trebuie găsiți oameni. „Ne gândim constant la rețeaua de service și cea mai mare investiție în acest sens din 2024 va fi pentru inaugurarea centrului din Craiova”, explică Per Forsberg.
Creșterea numărului de contracte de service, o prioritate în 2024
Volvo România a investit în 2023 în pregătirea service-urilor pentru intervenții la camioanele electrice, în zonele unde sunt folosite acestea, și în montarea de panouri solare pe toate clădirile proprii, iar pe viitor va încerca să facă asta și pe clădirile închiriate. Planul de investiții pentru 2024 nu a fost încă stabilit, deoarece mediul de afaceri este instabil și este nevoie de prudență, astfel că deocamdată se știe doar că va fi inaugurat service-ul din Craiova și că vor fi îndeplinite promisiunile făcute deja clienților. În plus, vor continua investițiile în pregătirea personalului și în echiparea cu uneltele de care au nevoie pentru a efectua reparații de calitate.
Cât despre obiectivele din noul an, unul dintre cele mai importante vizează creșterea numărului de contracte de service, astfel încât să existe un echilibru între atenția acordată vânzării de camioane noi și atenția acordată serviciilor post-vânzare și „să rămânem foarte buni în ceea ce privește service-ul și aprovizionarea cu piese de schimb”.