- Foto: Sezamo
Supermarketul online Sezamo a anunțat creșterea în procent de 100% a numărului de membri din clubul Sezamini din ultimele 6 luni. Clubul Sezamini este dedicat familiilor cu copii cu vârsta de până la 12 ani sau celor care așteaptă un copil. Acesta oferă o serie de beneficii, printre care livrare gratuită de duminică până joi, reduceri periodice între 15-40% pentru 200 de produse selectate și recompense sub formă de credite în cont pentru fiecare achiziție care depășește 300 de lei.
De asemenea, până la finalul lui martie, Sezamo va dubla aceste recompense, oferind 30 de lei în cont pentru fiecare achiziție care depășește pragul de 300 de lei, comparativ cu suma anterioară de 15 lei.
Membrii clubului Sezamini au început să-și gestioneze achizițiile cu mai multă eficiență, făcând în medie 4 comenzi pe lună prin platforma Sezamo. Lucru care le permite să economisească în jur de 12 ore lunar, timp pe care îl pot petrece alături de familie, evitând astfel deplasările în trafic și stresul legat de cumpărăturile voluminoase.
Concentrarea pe acest segment de cumpărători s-a reflectat în creșterea tranzacțiilor la categoria „Mama și Copilul”, care a generat o majorare de 125% față de aceeași perioadă a anului precedent. Categoriile preferate ale membrilor Sezamini includ „Fructe și Legume”, „Mama și Copilul” și „Lactate și Refrigerate”.
În topul preferințelor membrilor clubului se regăsesc la partea de legume, pătrunjelul și ceapa verde, alături de castraveții Fabio și avocado-ul Hass. În privința fructelor, membrii preferă zmeura, bananele și afinele, fie ele convenționale sau ecologice.
La categoria „Mama și Copilul”, bugetul este direcționat în principal către scutece și șervețele umede, lapte praf și gustări sănătoase pentru cei mici. Pe de altă parte, la categoria „Lactate și Refrigerate”, mamele preferă ouăle de țară ECO, iaurtul ecologic și laptele.
„Sezamo este ajutorul perfect pentru orice părinte ocupat, de aceea ne bucurăm să observăm că Sezamini este un club din ce în ce mai accesat. Încă de la lansarea sa ne-am luat angajamentul că vom fi un partener de nădejde pentru clienții noștri, nu doar prin livrarea rapidă, direct la ușă a cumpărăturilor săptămânale, ci și prin calitatea și diversitatea alimentelor noastre.”,
a declarat Cristian Sălceanu, CEO Sezamo.
Clienții Sezamo reușesc să economisească în medie aproximativ 15% din investiția lunară pe care o implică cumpărăturile necesare unei familii cu cel puțin un copil. Această estimare se bazează pe valoarea coșului lunar mediu al unei astfel de familii, care efectuează cumpărături de cel puțin 4 ori pe lună.
Conform datelor, 70% dintre membrii Sezamini plasează comenzi prin aplicația mobilă, în timp ce restul de 30% preferă să acceseze direct site-ul de pe diverse dispozitive, așa cum telefonul, tableta sau calculatorul.
În ceea ce privește modalitatea de plată, se observă că 85% dintre clienți optează pentru plata cu cardul. În schimb, 15% preferă să plătească cash sau utilizează cardul de masă pentru achizițiile lor.
Pentru a deveni membri ai clubului Sezamini, clienții pot accesa gratuit pagina dedicată și se pot înscrie rapid și ușor prin completarea informațiilor solicitate. Serviciul este disponibil atât pe site-ul oficial, cât și în aplicația mobilă, fiind deja lansat cu succes și pe alte piețe unde activează grupul Rohlik, precum Cehia, Austria, Germania și Ungaria.
Categoria „Mama și Copilul” oferă peste 1.000 de produse esențiale, de la scutece și alimente pentru bebeluși până la produse adaptate pentru femeile însărcinate și mamele care alăptează. În plus față de produsele dedicate mamei și copilului, Sezamo oferă și o gamă variată de fructe și legume ECO, potrivite pentru perioada de diversificare alimentară a bebelușului, disponibile în categoria „Chef Mama”.
Sezamo reprezintă o soluție completă și convenabilă pentru cumpărături, fiind un adevărat one-stop-shop pentru produse proaspete și esențiale. O comandă la acest supermarket online poate înlocui până la 8 drumuri obișnuite în oraș, la diferite magazine și piețe, inclusiv farmacie, măcelărie, băcănie, patiserie, piață, pescărie și pet shop. Prin colaborarea strânsă cu furnizori și producători locali care împărtășesc viziunea lor privind sustenabilitatea, Sezamo se asigură că oferă clienților cele mai proaspete și de cea mai înaltă calitate produse disponibile pe piață. Acest tip de parteneriate nu numai că sprijină afacerile locale, dar și reduce amprenta de carbon asociată transportului pe distanțe lungi, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător.
Delicioasele produse oferite de Sezamo sunt livrate către clienți dintr-un depozit de 12.000 de metri pătrați, situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului. Acest depozit este echipat cu spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune.