FAN Courier a inregistrat cea mai mare crestere a cifrei de afaceri in 2016, potrivit datelor analizate de Tranzit in Topul operatorilor de curierat. Astfel, liderul pietei locale de curierat a inregistrat afaceri de peste 114 milioane de euro, in crestere cu 24,2 milioane de euro (27%) fata de 2015.
Un pilon de dezvoltare important pentru companie este E-commerce-ul, din totalul expedierilor acesta reprezentand circa 35%, dupa cum au aratat reprezentantii FAN Courier.
Pe locul al doilea din punct de vedere al cresterii cifrei se afla compania TNT Romania, care a inregistrat un plus de 7,5 milioane de euro, ajungand la finalul lui 2016 la afaceri de 51,1 milioane de euro. Topul este completat de DSC Expres Logistic din Ilfov, cu o crestere de aproape 7 milioane de euro, care a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 8,4 milioane de euro. In partea opusa a Topului, pe primul loc se afla Dragon Star Curier cu o scadere a cifrei de afaceri fata de 2015 de 1,8 milioane de euro, ajungand la 3,3 milioane de euro, urmata de Urgent Cargus, care a inregistrat un minus de aproape 1,4 milioane de euro, totalizand la finalul lui 2016 afaceri de 68,7 milioane de euro. In sfarsit, locul al treilea din punct de vedere al scaderii este ocupat de Nemo Prod Com Impex, cu 826.000 de euro, totalizand o cifra de 23,8 milioane de euro.