Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) acuză discriminarea inacceptabilă și tratamentul nedrept aplicat transportatorilor rutieri și șoferilor profesioniști români la punctul de trecere a frontierei de la Ruse, Bulgaria.
Situația a ajuns la un punct critic astăzi, 12 aprilie, cu sute de șoferi români de camion blocați pentru mai mult de 35 de ore în parcările din Ruse și în special în TIR Parking Ruse, așteptând să treacă frontiera BG-RO. “În această dimineață, în jurul orei 4 a.m., mai mulți șoferi români au primit mesaj prin pager să se deplaseze către frontieră, însă până la ora 13:00, aceștia încă nu reușiseră să iasă din parcare, întrucât atât drumul spre frontieră, cât și punctul de trecere a frontierei sunt blocate cu camioane bulgărești, care nu trecuseră prin parcare și nici prin coada virtuală”, se arată într-un comunicat UNTRR.
Autoritățile române contactate de asociatia patronala au precizat că motivul întârzierii de astăzi ar fi din cauza autorităților din Bulgaria, care au decis ca toate vehiculele de marfă să tracă prin scanerul cu raze X.
Operațiunea de scanare durează în jur de 20 de minute, iar cântărirea vehiculelor încă 15 minute. Fotografiile și filmările transmise UNTRR de către șoferii români demonstrează amploarea blocajului, cu peste 1.000 de camioane care așteaptă în parcări și pe drumul național care duce spre Ruse pentru a trece frontiera terestră bulgaro-română, în timp ce camioanele transportatorilor bulgari sunt lăsate să treacă.
“Atitudinea sfidătoare a autorităților de control din Bulgaria afectează atât condițiile de concurență loială cât și programul de lucru al șoferilor români, care în loc să înceapă vinerea perioada de repaus săptămânal normală acasă în România, conform Pachetului de Mobilitate, aceștia sunt obligați să stea zeci de ore și zile într-o frontieră UE”, se mai arata in comunicat.
În urma intervențiilor UNTRR, camioanele nu mai sunt obligate să aștepte în parcarea TIR Parking Ruse, ci pot aștepta și în afara ei, în alte parcări din Ruse. Cu toate acestea, procedura rămâne discriminatorie, cu alocarea unui număr în “coada virtuală” gestionată abuziv în sistemul electronic al operatorului TIR Parking Ruse, unde transportatorii români sunt supuși în continuare la plata unor tarife excesive de peste 3 ori mai mari decât cele plătite de transportatorii bulgari care nici nu așteaptă în parcare ci direct la frontiera, în timp ce transportatorii rutieri români sunt obligați să aștepte în parcare zeci de ore în șir.
UNTRR face apel la acțiuni imediate și coordonate ale autorităților române și bulgare pentru reducerea urgentă a timpilor excesivi de așteptare la frontiera BG-RO și pentru a se asigura tratamentul corect al șoferilor români blocați în toate parcările din Ruse.