Slovenia implementeaza, de la 1 aprilie 2018, un sistem de taxare automat, denumit DarsGo, renuntand la punctele fixe de plata, anunta furnizorul de servicii DKV.
Fiecare vehicul a carui greutate totala admisa depaseste 3,5 tone are nevoie de un dispozitiv de taxare montat pe vehicul (dispozitiv de bord) si trebuie reinregistrat pentru noul sistem automat de taxare. „Cartelele DARS si dispozitivele de taxare ABC utilizate pana in prezent devin invalide.
Din acest moment, clientii DKV se pot inregistra pe site-ul DKV pentru noul sistem de taxare. In urma inregistrarii cu succes pot fi trimise gratuit, la cerere, dispozitive integrate Postpay catre orice adresa de livrare din UE sau pot fi ridicate de la orice statie locala DARS Service. DKV recomanda inregistrarea si procurarea rapida a dispozitivelor de bord pentru evitarea blocajelor si ambuteiajelor la momentul aplicarii taxei“, arata compania. Noul dispozitiv este gratuit (nu exista taxa de inchiriere sau de service) si nu se percepe nicio garantie. Cu toate acestea, dispozitivul de taxare ramane in proprietatea operatorului de taxare DARS. In plus, fiecare dispozitiv este montat pe vehicul; numarul axelor poate fi reglat manual – la fel ca in cazul dispozitivului GO-Box din Austria si al noului DKV BOX EUROPE.