ACEA (Asociatia Producatorilor Europeni de Autovehicule) se declara multumita de faptul ca Parlamentul European, statele membre UE si Comisia Europeana au ajuns, la inceputul lui decembrie, la un acord final in ceea ce priveste sistemul de omologare a vehiculelor inainte de inmatricularea pe piata europeana (omologare de tip). Conform acestui acord, statele membre vor trebui sa faca verificari ale vehiculelor care circula pe drumurile lor cu o rata de cel putin unul la fiecare 40.000 de vehicule nou inmatriculate (cu minimum cinci teste pentru fiecare stat membru; 20% din aceste verificari vor viza emisiile). Iar Comisia Europeana va fi imputernicita sa conduca o data la cinci ani audituri la fiecare autoritate nationala care se ocupa de omologarea de tip.
Intelegerea prevede crearea unui Forum pentru Schimb de Informatii, care are capacitatea de a aduce sistemului interpretari uniforme si de a intari supravegherea la nivelul Comunitatii. Criteriile stricte legate de serviciile tehnice care desfasoara testele, bazate pe standardele internationale si aplicate de organismele acreditate, ar trebui sa imbunatateasca si calitatea testarii.
In opinia reprezentantilor ACEA, acordul aduce echilibru intre scopul de a avea un sistem unitar de omologare de tip mai riguros si mai eficient si nevoia de a evita poverile administrative prea mari puse peste producatorii de autovehicule.
Acest acord mai are nevoie de votul Parlamentului si al statelor membre inainte sa se aplice efectiv.