Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volvo FH si FM au un nou sistem de baterii

Volvo Trucks lanseaza un nou sistem de baterii, compus din doua seturi separate, pentru Volvo FH si Volvo FM, cu ajutorul caruia autotractoarele vor avea suficienta energie pentru functionarea tuturor sistemelor cabinei, iar riscul de a ramane imobilizat din cauza bateriilor descarcate va fi redus.
 

Noul sistem de baterii este compus din doua seturi separate de baterii – unul pentru pornirea motorului, iar celalalt pentru toate echipamentele electrice din cabina. Bateriile de pornire au doar sarcina de a porni motorul si nu sunt afectate de consumul de energie electrica din camion. Toate celelalte functii, precum aeroterma si aerul conditionat de parcare, frigiderul, sistemul multimedia si echipamentul personal inclusiv laptop, telefon si tableta sunt alimentate separat, de catre setul de baterii cu gel. Folosind tehnologia cu gel, noua solutie poate face fata necesarului tot mai mare de energie solicitat astazi de catre clienti. Comparativ cu bateriile conventionale cu acid si plumb, tehnologia cu gel are abilitatea de a-si mentine capacitatea mare pentru o perioada lunga de timp. In plus, sistemul ofera si un numar mai mare de cicluri de incarcare. Mai exact, ca numar de cicluri complete, bateriile cu gel vor rezista de cel putin 10-15 ori mai mult.
„Aceste beneficii vor fi intalnite mai ales in transporturile pe distante lungi si in zonele climatice calde sau reci. Chiar si in noptile de iarna, soferul se poate bucura de un somn bun fara a avea nevoie sa se trezeasca si sa porneasca motorul pentru reincarcarea bateriilor“, a explicat Samuel Nerdal, manager de produs pentru Sisteme electrice si electronice in cadrul Volvo Trucks.
Prin reducerea numarului de porniri, scade si consumul de combustibil, iar asta inseamna un mediu mai putin poluat. „Un camion parcat cu motorul functionand la ralanti consuma in jur de trei litri de motorina pe ora. Cu solutia noastra, este posibil sa reducem timpul de mers in gol si astfel sa scadem semnificativ costurile cu motorina“, a mai spus Samuel Nerdal.

Date: noul sistem de baterii Volvo Trucks
• Disponibil ca optiune pentru autocamioanele noi Volvo FH si Volvo FM.
• Este compus din doua seturi de baterii cu circuite separate.
• Echipamentele si accesoriile electrice sunt alimentate de catre bateriile cu gel de 210 Ah.
• Sistemul de baterii de pornire consta in baterii conventionale cu acid si plumb de 800 A CCA.
• Bateriile cu gel pot fi montate fie in consola spate, iar bateriile de pornire pe partea stanga, fie intr-o cutie comuna, impreuna cu bateriile de pornire, pe partea stanga a camionului.

Articole similare

Ad