Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

OMV Petrom: Cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului din România a fost pus în funcțiune la rafinăria Petrobrazi

  • Foto: OMV Petrom

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a inaugurat cel mai mare rezervor de țiței din România, situat pe platforma rafinăriei Petrobrazi. Rezervorul a fost proiectat și construit conform celor mai noi standarde pentru a asigura siguranța în utilizare. De asemenea, acesta are pereți dubli și fund dublu, un capac tip dom din aluminiu și un capac plutitor interior pentru reținerea emisiilor de vapori. Construcția a durat aproximativ 2 ani și a implicat investiții de peste 23 de milioane de euro.

Rezervorul, cu o capacitate totală de 60.000 de metri cubi, depășește în înălțime o clădire de 10 etaje și poate stoca suficientă materie primă pentru 1,2 milioane de plinuri de carburant.

Domul de aluminiu, cea mai mare structură de acest tip din țara noastră, cântărește 53 de tone și are o înălțime de 15 metri. Ridicarea sa a utilizat un sistem pneumatic inovator, cu 28 de dispozitive de ridicare, acționate centralizat. Construcția rezervorului s-a finalizat la finalul anului trecut, iar testele au fost efectuate la începutul acestui an.

„Construcția noului rezervor de țiței reprezintă un nou proiect important finalizat cu succes pe platforma Petrobrazi, alături de instalarea noilor camere de cocsare și de alte proiecte de modernizare. Toate aceste investiții întăresc capacitatea noastră de a asigura o bună funcționare a rafinăriei în condiții de siguranță și de a asigura stocurile de carburanți necesare pentru aprovizionarea pieței din România și din regiune. Proiectul are o componentă importantă de mediu prin reducerea aproape de zero a emisiilor de vapori.”,

a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing.

Articole similare

Ad