Compania elvetiana a fost fondata in 1929 si este in prezent printre cei mai mari 50 de transportatori din tara sa, efectuand peste 70.000 de curse pe an. De curand aceasta a receptionat un lot mai mare de semiremorci Kögel pentru transport intermodal, care ii vor permite nu numai sa-si sporeasca eficienta in exploatare, ci si sa protejeze mai bine mediul.
In plus fata de echiparea standard a acestor modele, Franzosini a optat pentru acoperis liftabil mecanic-hidraulic care creste inaltimea laterala si spate in timpul incarcarii/descarcarii pana la peste 3 m, pentru a facilita manevrarea marfurilor, o placa de tranzitie de 720 mm lungime, din otel, deasupra traversei din spate, un panou de otel de 2 mm grosime si 2.500 mm inaltime care protejeaza peretele fata, tampoane spate din otel pentru cresterea sigurantei la impact, consola laterala din otel de 8 mm grosime, pe intreaga latime, extinctor, cutie de scule, prima axa liftanta s.a.