Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul judetean comercial ramane la carausii privati

Proiectul legii serviciilor de transport public local, in forma prezentata anul trecut, a starnit panica in randul operatorilor privati, intrucat prevedea ca tot transport judetean sa devina serviciu de utilitate publica si sa fie atribuit si operat pe alte criterii decat pana acum. Miza era accesarea fondurilor europene pentru achizitia de autobuze prin POR 2014-2020, dar, pentru a fi eligibile, autoritatile locale trebuie sa faca parte din asociatii de dezvoltare intracomunitara, care sa gestioneze, printre altele, si transportul. Astfel, pentru a nu pierde cele 1,5 miliarde de euro disponibile, MDRAP era dispus sa modifice brutal legea 92 si sa „sacrifice” operatorii privati.
 

Dupa mai multe incercari de a intra in discutie pe proiectul initial de lege, reprezentantii carausilor au fost primiti la discutii de noua conducere a MDRAP. Acestia au prezentat toate argumentele posibile la comisia de dialog social de la jumatatea lui martie, inclusiv faptul ca Romania risca infrigementul din partea Comisiei Europene pentru aplicarea neconforma a regulamentelor UE. Politicul a inteles situatia si s-a ajuns la un compromis: pentru a se nu pierde finantarea pe POR, conducerea MDRAP a stabilit un grup de lucru pentru modificarea proiectului legii serviciilor de transport public local si gasirea unei solutii de aplicare a regulamentului 1370, iar, in paralel, transportul comercial sa se desfasoare nestingherit. Din grupul de lucru au facut parte, alaturi de ministrul secretar de stat Sirma Caraman, specialistii din MDRAP, ANRSC, MT si ARR.
In final s-a decis ca tot ce e serviciul public – transport urban, metropolitan, alte servicii de utilitate publica – sa fie reglementate prin norme metodologice de aplicare directa a 1370, iar chestiunile ce tin de transportul judetean ca serviciu comercial sa fie uniformizate prin OG 27. De asemenea, modul in care un serviciu de transport ajunge sa aiba statut de utilitate publica va fi stabilit de ANRSC, prin norme.
Toate acestea vor fi aprobate prin ordonanta de urgenta. In prezent, la MT functioneaza un grup de lucru cu specialisti din Directia de transport rutier si ARR, care lucreaza la uniformizarea OG 27, iar la MDRAP, un alt grup de lucru, cu specialisti din minister si din ANRSC, lucreaza la abrogarea legii 92 si la normele pentru regulamentul 1370. De retinut ca transportul judetean nu se „muta“ de la MDRAP, doar ca in OG 27 vor fi facute precizari de uniformizare pentru tot transportul comercial, inclusiv cursele regulate speciale.

Articole similare

Ad