Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru proiectul etapizat ”Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța – etapa a II-a”

Autoritatea de Management Programul Transport 2021-2027, prin ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prin directorul general Mihai TEODORESCU, au semnat  contractul de finanțare nr.25/2024 pentru proiectul de investiții ”Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța – etapa a II-a”, cod MySMIS 2021 320443.

În etapa I proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020. Pentru cea de-a doua etapă, valoarea totală a contractului de finanțare este de 26.402.775,48 lei (inclusiv TVA).

Valoarea totală eligibilă a proiectului este 18.825.625,14 lei, din care fonduri UE nerambursabile în valoare de 9.412.812,57 lei. Rata de cofinanțare a Uniunii Europene este de 50%, iar diferența de 9.412.812,57 lei este asigurată prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (50%).

Proiectul ”Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța – etapa a II-a” se încadrează în Programul Transport (PT) 2021-2027, Prioritate: 7 Dezvoltarea transportului naval și multimodal, Obiectiv specific: 3.1. Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.

Obiectivul de investiții ”Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanta – etapa a II-a” cuprinde următoarele obiecte:

  • Gestiune CN APM SA: Stație electrică 110/20 kV – 1 buc, Posturi de transformare noi și/sau modernizate – 12 buc, Linii electrice subterane 20 kV – 21 km, Dispecerat SCADA – 1 buc;
  • Gestiune E-Distribuție Dobrogea – Tarif de racordare: Stație conexiuni 110 kV- 1 buc, Linii electrice subterane 110kV  – 3,5km, Celule 110 kV în stațiile aparținând E- Distribuție Dobrogea – 2 buc.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de administrator al porturilor maritime românești, are ca obiectiv prioritar asigurarea condițiilor necesare de navigație în siguranță a navelor în porturi.

Obiectivul major al companiei îl constituie asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea Portului Constanța, în sensul consolidării poziției acestuia ca port maritim eficient, durabil și sigur, cu rol esențial în dezvoltarea economică a țării.                 Acest proiect este implementat în scopul alinierii la strategiile Comisiei Europene pentru porturi verzi și creșterea eficienției tehnice și economice a utilizării energiei electrice. Totodată, prin implementarea investiției, Portul Constanța va oferi servicii competitive și de calitate operatorilor portuari, precum și condiții de mediu, securitate și siguranța.

Articole similare

Ad