Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noile taxe de drum cresc considerabil costurile de operare

Consumul de motorină la nivel european a avut o evoluție moderată în ultimul an, din cauza încetinirii industriei europene, cererea situându-se la un nivel mai ridicat în țările cu accize mai ieftine și datorită majorării substanțiale a taxelor rutiere. Firmele de transport sunt sfătuite să își planifice cu atenție rutele și să profite la maximum de toate facilitățile fiscale – restituire de accize, recuperare de TVA etc.

Nivelul prețului la motorină nu se comportă într-un mod armonizat la nivelul Uniunii Europene din cauza legislațiilor naționale diferite, legate de politicile de decarbonizare (de exemplu, introducerea de taxe pe CO2 în Austria, Germania și Lituania), dar nu numai. În unele țări se aplică plafonări de preț (Slovenia și Croația), în timp ce în altele se mențin încă bonificări aplicate în urma războiului din Ucraina, cum ar fi Portugalia. Prin urmare, nu poate fi făcută o apreciere generală cu privire la nivelul prețurilor UE.

Cererea europeană de transport rutier de marfă a dat semne de redresare, dar a rămas sub nivelurile pre‑pandemice. Utilizarea capacității de transport în rândul companiilor europene de profil a fost de aproximativ 80%, au arătat reprezentanții Eurowag, furnizor de servicii integrate de mobilitate și plată pentru companiile de transport, firmele diminuându-și parcurile sau ținându-și o parte din camioane pe dreapta atât din cauza lipsei de comenzi, cât și a tarifelor sub costuri și a lipsei de șoferi. Companiile de transport au ezitat să-și extindă flotele, afectând direct achiziția de noi carduri de carburant și taxe de drum. Capacitatea în exces a dus la o concurență acerbă, împingând unii operatori mai mici de pe piață spre faliment și reducând cererea de carduri noi. Tarifele de transport au fost volatile, în primul rând din cauza fluctuațiilor prețurilor la combustibil și instabilității geopolitice. Marjele de profit s-au redus pe măsură ce companiile de transport s-au luptat să transmită clienților costurile în creștere, concentrându-se pe optimizarea operațiunilor curente în loc să integreze noi servicii de carduri. În același timp, prețurile globale ale țițeiului au rămas ridicate din cauza tensiunilor geopolitice continue. Tarifele la motorină în Europa au crescut cu aproximativ 15% față de primul trimestru al lui 2023, ceea ce a condus la bugete operaționale reduse, limitând cheltuielile operaționale. Pe scurt, companiile de transport au preferat să scadă costurile prin strategii de economisire a combustibilului, mai degrabă decât să-și extindă flota.

Noile taxe de drum, la care au fost adăugate taxele pentru poluarea aerului, au crescut serios costurile de operare pentru companiile de transport. Astfel, costul unui cărăuș român pe ruta Germania (de exemplu, Duisburg/Düsseldorf) și mai departe către Franța/Spania a crescut cu nu mai puțin de 34,8 cenți/km pentru un camion Euro 6 și 51,6 cenți/km pentru Euro 0 sau Euro 1. La asta se adaugă suplimentul pentru poluarea aerului, de 2,3 cenți/km la Euro 6 și 18,7 cenți/km la Euro 0 sau Euro 1.

Este bine de știut că, prin comparație cu 2023, ratele rambursabile ale accizelor s-au majorat, indică reprezentanții Eurowag România, ajungând în prezent la 0,1935 euro/l în Belgia, 0,09538 euro/l în Slovenia sau 0,053 euro/l în Croația, acest ultim stat fiind recent adăugat pe lista țărilor care rambursează acciză. În Franța nu s-au produs modificări, însă în Ungaria, din ianuarie 2024, tarifele rambursabile au fost majorate de guvern de la 3,5 și respectiv 13,5 HUF/l de motorină la 10 și respectiv 20 HUF. Rata rambursabilă valabilă pentru o anumită perioadă este determinată de prețul Brent/baril și dacă acesta este sub sau peste 50 USD/baril. Rata efectivă rambursabilă este de 10 HUF/l de motorină. De altfel, datorită prețurilor favorabile la carburant, companiile de transport își schimbă comportamentul de alimentare, de la Ungaria la România.

Cert este că firmele de transport internațional se confruntă cu probleme de flux de numerar din cauza termenelor de plată mai lungi solicitate de clienți, apreciază reprezentanții Eurowag. Astfel, unii clienți care anterior plăteau prompt cer acum perioade de plată extinse și negociază mai multe acorduri de plată. În plus, volumul de muncă a scăzut în ianuarie și februarie 2024, ceea ce a determinat companiile să se pregătească pentru creșterea taxelor de drum. Acestea au afectat în special transportatorii care nu își închiriază vehiculele, reducând utilizarea capacității. În plus, majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, și acum, și de la 1 iulie, a dus la creșterea taxelor pentru aceste companii.

Pe lângă acciză, nu ratați recuperarea TVA! Procedurile sunt însă greoaie.

Eurowag deservește clienți din UE și din afara spațiului comunitar (Serbia, Turcia, Muntenegru etc.), iar cele mai mari obstacole administrative în procedurile de rambursare a TVA sunt în depunerea documentelor pentru clienții stabiliți în state non-UE (de exemplu, Austria solicită în continuare depunerea cererilor pe hârtie).

EW a adăugat recent Croația ca stat pentru rambursarea TVA, inclusiv pentru clienții turci și sârbi. În timp ce Slovenia și Franța urmează tendințele administrative de digitalizare și procedurile fiscale pentru clienții stabiliți non-UE, Croația solicită aplicația pe hârtie, însoțită de multe documente justificative, inclusiv documente legate de vehicule și transporturi.

Cel mai solicitant proces de rambursare a accizelor este în Belgia, unde trebuie atât înregistrarea companiei, cât și înmatricularea vehiculelor. Pe lângă înmatricularea vehiculului, este necesară și întreținerea regulată a bazei de date a vehiculelor, în caz contrar, rambursarea accizelor este aprobată parțial sau deloc.

„În 2023, am obținut o creștere cu 30% a rambursării TVA-ului și o creștere cu 50% a rambursării accizelor. Pe lângă serviciul obișnuit de rambursare parțială a TVA sau a accizelor, oferim sprijin în ceea ce privește aplicarea ordonanțelor guvernamentale extraordinare, cum ar fi bonificația din Spania, în 2023, sau rambursarea accizelor în România. Recomandăm cu tărie clienților noștri să folosească în primul rând rețeaua de benzinării EW Prime găsite pe site și aplicația mobilă; au consultanță dedicată EW pe partea sistemelor de taxare pentru accesarea reducerilor acolo unde este posibil și suport pentru corectarea setărilor de taxare ale dispozitivelor.”

Inclusiv pe teritoriul României se oferă servicii de recuperare de taxe. Se identifică însă două dificultăți majore legate de nerespectarea conformității prin adăugarea numărului de kilometri la realimentare și taxele neplătite de companie. „Luând în considerare opțiunea de rambursare a TVA și a accizelor pentru clienții de transport, Spania este cea mai profitabilă piață pentru alimentările cu motorină, urmată de Croația și Bulgaria, dar totul depinde de rutele și nevoile clienților.”

În prezent, există nouă țări acoperite de serviciile Eurowag: Germania, Cehia, Slovacia, Belgia, Austria, Spania, Portugalia, Ungaria, Polonia, dar și podurile Storaebelt și Oresund. Se planifică însă extinderea către țări din Balcani și alte state. Compania deține stații de alimentare cu combustibil pentru camioane în Spania, Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia, Austria și România, completate cu o rețea largă de acceptare și recent lansata rețea de locații partenere selective Prime. Toate împreună înseamnă peste 13.000 de locații partenere, din care 70 sunt locații Prime.

La sfârșitul lui 2024, sistemele telematice WebEye cu Eurowag Telematics vor fuziona, aducând noi caracteristici și beneficii, ceea ce va permite clienților WebEye să utilizeze toate serviciile Eurowag. După fuziunea sistemului, vechiul WebEye Telematics va fi în continuare disponibil pentru utilizatorii săi, în paralel cu Eurowag Telematics îmbunătățit.

Articole similare