SAMEDAY, compania de curierat cunoscută pentru introducerea serviciului de livrare în easybox în România, a anunțat achiziționarea grupului Pactic din Ungaria. Noua achiziție face parte din strategia companiei de a dezvolta o rețea deschisă de livrare în regiune și de a-și consolida prezența pe piețele din Ungaria și Bulgaria.
Astfel, SAMEDAY își extinde serviciile de livrare transfrontaliere și acoperirea în mai multe piețe europene. Clienții SAMEDAY vor beneficia de servicii complete de livrare care le vor crește competitivitatea în regiune. Grupul Pactic, fondat în 2010, este o platformă multi-brand ce oferă servicii pentru e-taileri și IMM-uri în comerțul online. Pactic include resellerii de servicii de curierat, Allpacka și Furgefutar, care permit utilizatorilor individuali să compare și să acceseze servicii de livrare naționale și internaționale cu doar câteva clicuri. De asemenea, Pactic gestionează externalizarea completă a proceselor logistice și de livrare, realizând circa 3,5 milioane de livrări în 2023. Cu sediul central în Budapesta, grupul Pactic deține circa 40 de angajați, înregistrând o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de euro în 2023.
În aprilie, SAMEDAY a anunțat achiziția companiei maghiare de curierat Sprinter, tranzacție finalizată în iunie după aprobarea autorităților relevante. De la începutul lunii septembrie, clienții SAMEDAY și Sprinter, precum și noile magazine online, beneficiază de o infrastructură tehnologică unificată, adaptată nevoilor comerțului modern.
În 2023, SAMEDAY a livrat aproape 100 de milioane de colete în regiune, devenind prima companie de curierat românească cu operațiuni dincolo de granițele naționale. SAMEDAY Ungaria a fost lansată în 2020, urmată de filiala bulgară în 2022, ducând la o dublare a numărului de magazine online care folosesc servicii de transport transfrontalier, cu o creștere de 106% în 2023. Pentru 2024, SAMEDAY plănuiește investiții de peste 60 de milioane de euro, jumătate fiind destinate extinderii rețelei out of home.
„Credem în servicii de livrare fără frontiere, care oferă clienților aceeași experiență de înaltă calitate, fie că se află în România, Ungaria sau Bulgaria. Achiziția grupului Pactic este un alt pas în planul SAMEDAY de a-și îmbunătăți prezența în regiune. Rămânem angajați să atingem 8.500 de puncte de livrare în cele trei țări în care operăm până la sfârșitul anului, prin noi unități easybox, precum și prin introducerea soluțiilor shop-in-shop.”, a precizat Lucian Baltaru, CEO al grupului SAMEDAY.