Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Scania a lansat cutia de viteze G38, specială pentru motorul V8 de 770 CP

La târgul Elmia din Suedia, Scania și-a prezentat cea mai nouă cutie de viteze din seria G pentru Scania Opticruise, care se caracterizează prin robustețe și a fost dezvoltată special pentru cel mai puternic motor V8 de la Scania, de 16 l, 770 CP și 3.700 Nm, astfel încât împreună să scadă greutatea și consumul de combustibil (datorită frecării reduse, autonomiei mai mari și posibilității de a selecta angrenaje mai rapide ale punții spate, menținând în același timp o bună pornire) și să permită un mers lin.

Reamintim că seria G de cutii de viteze Scania a apărut în 2019, odată cu modelul G33, și este concepută special pentru a gestiona cuplul uriaș pe care îl produce motorul V8 de 770 CP. G38 are aceleași dimensiuni și aceeași greutate ca G33, dar poate gestiona un cuplu de până la 3.800 Nm, deoarece pentru ea a fost ales un oțel deosebit, au fost folosite tehnologii precum lustruirea rotițelor și a altor componente, pentru a le crește durabilitatea, și au fost adăugate canale de ulei suplimentare pentru cele mai importante piese. În rest, totul se datorează designului de bază al seriei G de cutii de viteze, care este deosebit de robust în sine.

Transmisiile din seria G sunt de obicei cu 60-70 kg mai ușoare decât cele pe care le înlocuiesc, mai ales pentru că au carcase din aluminiu și dimensiuni totale mai mici.

Un alt avantaj al folosirii lor este reducerea zgomotului, o condiție pentru respectarea reglementărilor viitoare legate de transportul în zone urbane. Schimbările de trepte în cazul  acestor cutii de viteze automatizate sunt realizate de elemente de acționare pneumatice, iar prin folosirea frânelor cu arbore inginerii Scania au reușit să reducă numărul de sincronizări și spațiul este folosit în schimb pentru roți dințate mai late.

Transmisiile din seria G sunt flexibile și potrivite pentru o paletă largă de aplicații și operațiuni care presupun mulți cai putere și cuplu mare – de exemplu, transport agabaritic. Ele pot fi comandate și în versiuni HD (Heavy Duty). Iar G38CH va veni cu o roată dințată planetară mai largă, pentru și mai multă robustețe. G38 oferă 14 trepte înainte și până la opt pentru marșarier și este mai scurtă decât cea mai comună cutie de viteze Scania pentru același tip de funcționare, GRSO926, iar prin comparație cu aceasta are o singură limitare a cuplului, doar 100 Nm de putere a motorului sunt întrerupte la un anumit punct de viteză și turație, lucru pe care chiar și șoferii îl observă însă cu greu.

Articole similare

Ad