Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Guvernul aprobă un pachet de măsuri fiscale în vederea gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar

Guvernul României a adoptat, în ședința de miercuri, 4 septembrie 2024, la propunerea Ministerului Finanțelor, ordonanța de urgență prin care reglementează o serie de măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar.

Oficial, potrivit unui comunicat de presă al instituției, scopul acestor măsuri este acela de a veni în sprijinul contribuabililor, având în vedere faptul că mediul de afaceri se confruntă cu o lipsă temporară de lichidități, de a susține conformarea voluntară la plată, sens în care, prin măsurile adoptate de impulsionare a achitării obligațiilor fiscale/bugetare, statul se asigură, pe de o parte de faptul că volumul arieratelor scade, iar pe de altă parte, veniturile bugetare cresc astfel încât să se poată susține cheltuielile efectuate pentru susținerea economică. Pe de altă parte, cei care au făcut eforturi pentru a-și plăti datoriile la timp se întreabă poate acum dacă nu ar fi fost mai bine să întârzie și să plătească astfel mai puțin.

Principalele prevederi ale proiectului vizează:

  • Acordarea unei bonificații de 3% pentru contribuabilii bun-platnici pentru viitoarele obligații fiscale;
  • Implementarea unor măsuri pentru îmbunătățirea colectării creanțelor bugetare și pentru sprijinirea debitorilor aflați în dificultate financiară, prin acordarea unor facilității fiscale constând în anularea unor obligații privind accesoriile (dobânzi, penalități etc.), precum în cazul persoanelor fizice și stingerea unei părți din datorie, în funcție de valoarea debitului;
  • Sprijin pentru investițiile derulate la nivelul autorităților publice locale prin facilitarea accesului la finanțare la fonduri europene sau credite din trezorerie;
  • Monitorizarea sistemului de cheltuieli publice și reducerea categoriilor de cheltuieli care nu sunt necesare sau pot fi amânate;
  • Monitorizarea sistemului de cheltuieli pentru companiile de stat/locale.

Special în cazul măsurii acordării unei bonificații financiare pentru contribuabilii bun-platnici este vorba despre recompensarea acestora cu contravaloarea a 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în 2024, după caz. Pot beneficia de această măsură contribuabilii care își declară și li se stinge integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente 2024/anului fiscal modificat care începe în 2024, după caz.

Facilitatea se acordă din oficiu de către ANAF, prin emiterea unei decizii, și în situația respectării condițiilor prevăzute de actul normativ. Sumele care fac obiectul bonificației nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligațiile fiscale ale contribuabilului, în conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Situația actuală a volumului creanțelor bugetare neîncasate la bugetul general consolidat cu potențial de valorificare indică o valoare a creanțelor bugetare care nu au fost încasate la termenele scadente în valoare de 71,8 miliarde de lei, respectiv 4,06% din PIB, din care 60,5 miliarde de lei provin din debitele principale, în timp ce 11,3 miliarde de lei provin din determinarea accesoriilor potrivit prevederilor legale în vigoare. Din suma de 71,8 miliarde de lei, 8,19 miliarde de lei reprezintă sume care provin din hotărâri penale definitive și nu se iau în calcul pentru determinarea valorii creanțelor posibil de recuperat.

Actul normativ prevede anularea accesoriilor pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice.

În ceea ce privește companiile și autoritățile sau instituții publice care administrează obligații bugetare, 330.735 contribuabili înregistrează debite restante și vor beneficia de următoarele facilități:

  • Se anulează toate accesoriile (dobânzi, penalități) aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă sunt achitate integral datoriile până la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024;
  • Se anulează toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declarație rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv, administrate de ANAF;
  • Anularea tuturor accesoriilor, aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, și stinse cu întârziere până la 31 august 2024;
  • Anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal.

Cererea de anulare a accesoriilor se va soluționa de către organul fiscal prin decizie de anulare a accesoriilor, în cazul în care debitorul îndeplinește condițiile prevăzute pentru acordarea anulării accesoriilor sau prin decizie de anulare sau de respingere a cererii.

Nu pot beneficia de această măsură obligațiile fiscale/bugetare care fac obiectul unor procese penale, precum și obligațiile bugetare stabilite prin hotărâri penale definitive și sume reprezentând prejudicii. În acest sens, contribuabilii declară pe propria răspundere, prin cererea de anulare depusă, faptul că nu se află în niciuna dintre aceste situații.

Sprijinul pentru investițiile derulate la nivelul autorităților publice locale vizează:

  • Flexibilizarea condițiilor de utilizare a veniturilor proprii ale instituțiilor publice pentru a finanța cheltuieli curente și de capital;
  • Majorarea prefinanțării de la 10%, cât este acordat în prezent, la 30% pentru finanțarea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și rambursabile pentru autoritățile publice locale;
  • Utilizarea excedentelor autorităților publice pentru finanțarea cheltuielilor cu energia termică, asistența socială destinată asistenților sociali ai persoanelor cu dizabilități, DGASPC și investițiilor PNRR și Politica de Coeziune;
  • Introducerea proiectelor etapizate cu finanțare din fonduri europene în categoria proiectelor pentru care pot fi contractate împrumuturi prin Trezoreria Statului;
  • Majorarea plafonului de contractare a împrumuturilor de către unitățile administrativ-teritoriale cu suma de 1,5 miliarde lei, precum și a plafonului de tragere cu suma de 700 milioane lei.

Articole similare

Ad