Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volumul de transport feroviar din China în UE a crescut în 2024 cu 120%. Pe sensul invers continuă să scadă.

Volumele de transport feroviar între China și Europa pe Main Route, în primul semestru din 2024

Pe fondul perturbării transportului maritim, transportul feroviar de marfă între China și UE a înregistrat o creștere solidă, dar asimetrică în prima jumătate a lui 2024, așa cum reiese dintr-o analiză a Upply (The development of China-EU rail freight in the first half of 2024 (upply.com)).

După un 2023 pe care mulți analiști îl consideră sumbru, volumele de transport feroviar de marfă dinspre China spre Europa pe coridorul principal eurasiatic (Main Route) au crescut cu 121% față de perioada similară din 2023, apropiindu-se de nivelurile maxime din 2021.

Este însă vorba despre o creștere asimetrică, determinată exclusiv de volumele dinspre China spre UE. Așadar, deși factorii geopolitici afectează fluxurile în ambele direcții, rezultatele nu au fost aceleași.

Creșterea volumelor feroviare dinspre China spre Europa se datorează, așa cum știți deja, crizei din Marea Roșie, care i-a determinat pe expeditori să caute opțiuni alternative la transportul maritim. În același timp însă, volumele transportate feroviar dinspre Europa spre China au continuat să scadă, așa cum o fac mereu de la începutul războiului Rusia-Ucraina, sugerând impactul de durată pe care acest conflict îl are asupra alegerii modului de transport folosit de operatorii europeni.

Evoluția inegală a volumelor transportate feroviar pe cele două sensuri provine și din creșterea deficitului comercial al UE cu China în ultimii trei ani. Importurile chineze din UE au scăzut până la nivelurile din 2019, deoarece China caută independență și consum intern redus, ceea ce a scăzut cererea de bunuri europene.

Importurile și exporturile Chine din/către UE (în mii de dolari)

Articole similare

Ad