Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Poștașii din Vaslui și Galați, afectați de inundații, au continuat să distribuie pensiile

Potopul din județele Galați și Vaslui a adus mari suferințe pentru mii de oameni, afectând atât locuințele cât și gospodăriile lor. Printre cei afectați s-au numărat și angajații Poștei Române, care, din cauza inundațiilor, și-au văzut activitatea perturbată în comunele Cudalbi, Corod, Pechea, Slobozia, Valea Mărului, Suhurlui (din Galați), Grivița și Gara Docăneasa (din Vaslui). În plus, poștașii din aceste zone au fost și ei loviți de revărsarea apelor, având propriile case și gospodării afectate de inundații.

Mulți salariați ai Poștei Române, asemenea vecinilor lor, și-au pierdut aproape totul în urma inundațiilor din 13-14 septembrie. Au rămas fără case, animale, haine, iar copiii lor nu mai au posibilitatea să meargă la școală din cauza lipsei de materiale și a drumurilor distruse. Tot ce au muncit și acumulat de-a lungul vieții a fost distrus de ape sau îngropat în mâl. Cu toate acestea, poștașii continuă să își facă datoria față de comunitățile lor.

Grigore Boboc, poștaș din Gara Docăneasa, județul Vaslui, și-a văzut gospodăria inundată, dar a avut o singură prioritate, așa cum să salveze geanta cu banii de pensii. Chiar a doua zi după dezastru, a mers să distribuie pensiile celor afectați. Deși cupoanele erau ude, a insistat să ajungă la oameni, mărturisind că „Am cupoanele cam ude, dar mă duc așa, că oamenii sunt necăjiți de ceea ce s-a întâmplat. Măcar pensia să le-o dau, măcar atât să aibă”. În timp ce Grigore își îndeplinea datoria, soția lui plângea neputincioasă, privind casa distrusă de viitură.

Nici în Grivița situația nu a fost prea bună. ”Am reușit să salvez câteva animale din ogradă. Din casă am reușit să salvez geanta Poștei, pe care mi-o pregătisem și o agățasem într-un cui. Am mai salvat o păturică a fetei, niște acte ale băiatului, cam atât. M-a bușit plânsul, tot ce am făcut este distrus. Tot ce am muncit. Acum stăm la niște rude, dar aici nu avem căldură. O să vedem ce o să facem. Eu vreau să fiu tare, să le dau curaj alor mei, sper să mă ajute Dumnezeu.”, precizează poștărița din Grivița, Viorica Novac.

Colegii poștașilor din Cudalbi, Pechea și alte localități afectate de inundații, deși necăjiți și amărâți, rămân dedicați comunităților pe care le servesc de zeci de ani, fiind considerați piloni ai acestor comunități. Fundația Poșta Română a intervenit pentru a ajuta cei nouă poștași din județele Galați și Vaslui, oferindu-le sume importante de bani și donații, cum ar fi lenjerii, pături, apă și electrocasnice. De asemenea, fundația a mobilizat rețeaua poștală pentru a sprijini colegii afectați prin curățarea și igienizarea locuințelor, unele fiind chiar sedii ale Poștei. Fundația reprezintă angajamentul Poștei Române de a susține comunitatea și de a nu lăsa pe nimeni în urmă.

Articole similare

Ad