Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cinci firme din România din Top 30 pe 2023 după cifra de afaceri au avut pierderi

Cea mai mare dintre ele este cea a Vos (1,75 de milioane de euro, toate cele trei firme din grup având pierdere), urmată de HTR (1,67 de milioane de euro), Dunca (1,20 de milioane de euro), Routier (946.907 euro) și European Logistics (736.228 de euro). Dunca a mai avut pierdere, dintre ultimii cinci ani, numai în 2021, iar HTR în 2021 și 2022, în rest celelalte trei, în niciun alt an în afară de 2023.

Dintre cele 25 de firme din Top 30 după cifra de afaceri care au avut profit, cea mai mare valoare o are Dolo Trans (12,70 de milioane de euro), urmat de Lagermax (9,50), Transpeco (6,87), de firmele din grupul Alexander (5,89) și la mare distanță de Internațional Lazăr Company (3,89) și Total NSA (3,47 de milioane de euro), apoi de alte șase firme cu peste două milioane de euro, de alte nouă cu peste un milion de euro și de patru cu profit mai mic.

Iar dintre firmele din afara Top 30 după cifra de afaceri care au avut profituri mari se remarcă Titanic Grup (5,36 de milioane de euro), Fartud (3,20), Lancetti (3,15), Maracana (2,73) și Express Euroscan (2,47 de milioane de euro).

Cea mai mare creștere de profit față de 2022 dintre firmele din Top 30 după cifra de afaceri o are Lagermax (care a avut cu 6,39 de milioane de euro mai mult), urmată de Dolo Trans (5,41), Duvenbeck (2,25) și Dumagas (1,68). Alte 10 firme au avut profit cu peste 100.000 de euro mai mare decât în 2022, alte două, cu peste 10.000 de euro, și restul au avut profit mai mare în 2022 decât în 2023 sau pierderi.

Articole similare

Ad