Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Genesis Biopartner a inaugurat stația de biogaz de la Cordun, județul Neamț

Grupul Genesis Biopartner a inaugurat oficial o nouă stație de biogaz în comuna Cordun, județul Neamț, după o investiție de aproximativ 17 milioane de euro. Evenimentul intitulat sugestiv Oktogreenfest, a fost un exemplu de organizare sustenabilă, incluzând plantări de copaci, tururi ghidate ale stației și alte activități dedicate promovării practicilor prietenoase cu mediul.

La inaugurare au participat oficialități locale și naționale, reprezentanți ai mediului de afaceri și parteneri de business, marcând un pas important pentru dezvoltarea energiei regenerabile în România. Printre cei are au urcat pe scena Oktogreenfest se numără Ministrul Mediului, Mircea Fechet, Primarul Comunei Cordun, Adrian Ciobanu, Prefectul Județului Neamț, Adrian Bourceanu, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, alături de reprezentanți ai Genesis Biopartner: Mihai Pal, Directorul noului punct de lucru Cordun, Horia Bărdeanu, Directorul General al companiei și Michael Dietrich, fondatorul grupului.

Michael Dietrich, fondatorul Genesis Biopartner, a declarat: „Stația noastră de biogaz de la Cordun este cea de-a doua stație pe care o inaugurăm, după cea de la Filipeștii de Pădure, acum 13 ani. Avem încă două stații începute, una în județul Timișoara și una în județul Dolj, și mai avem trei locații în țară în care suntem în curs de dezvoltare. Este cea mai modernă stație de acest gen din România, cu cea mai nouă tehnologie în domeniu. Stația de biogaz folosește deșeuri organice, reziduuri de biomasă sau alimentare și le transformă în biogaz, iar biogazul este transformat la rândul lui, prin cogenerare, în energie termică și energie electrică care este injectată în rețea. Vorbim de un impact mare asupra mediului, în privința reciclării deșeurilor organice, care, în loc să fie nocive pentru mediu, să putrezească și să emane metan – factorul care contribuie cel mai mult la încălzirea globală, după dioxidul de carbon -, aceste deșeuri sunt reciclate și transformate în energie termică și electrică.

Dorim să ne extindem în toate regiunile din țară și am ales această zonă a comunei Cordun, unde am mai dezvoltat alte proiecte în trecut, pentru că am fost primiți cu brațele deschise și avem un mediu prielnic pentru dezvoltare. Țintim să devenim cel mai mare procesator și reciclator de deșeuri biodegradabile din România. Am așteptat această zi timp de 13 ani de zile și sunt extrem de bucuros și emoționat că am ajuns astăzi aici, drept pentru care țin să mulțumesc întregii echipe Genesis.”

Noua stație de biogaz de la Cordun, parte din conceptul inovativ Sustementality for live by Genesis Biopartner, va procesa deșeuri organice și le va transforma în energie electrică, energie termică și fertilizator organic, cu un impact minim asupra mediului. Conceptul de sustementalitate reprezintă o viziune a grupului Genesis Biopartner de a promova o mentalitate sustenabilă pentru o viață durabilă, închizând ciclul natural al deșeurilor și contribuind la economia circulară.

Horia Bărdeanu, Directorul General Genesis Biopartner, a explicat: „Aici la Cordun avem o instalație modernă, putem să procesăm capacități destul de mari de diverse tipuri de deșeuri, avem o hală de procesare a deșeurilor generoasă, cu echipamente robuste, de ultimă tehnologie, benzi de sortare, sisteme de despachetare, sisteme de separare plastice, astfel să încercăm ca plasticul să îl reciclăm. Deșeurile, odată recepționate, sunt supuse unui proces de tratare, ulterior sunt introduse către o linie de fermentație, care poate produce o cantitate de peste 1.000 de metri cubi de biogaz pe oră, biogazul obținut îl tratăm, îl introducem în două centrale de cogenerare, producem energie electrică pe care o livrăm în sistemul energetic național și producem energie termică pe care o utilizăm pentru autoconsum.

Din punctul nostru de vedere, cel mai important este faptul că la finalul procesului rezultă un fertilizator organic, prietenos cu mediul, pe care îl redăm naturii, acolo de unde a provenit materia noastră primă pe care am avut-o la începutul procesului. Practic, bucla se închide, iar noi, analizând activitatea noastră de zi cu zi, am dat naștere unui concept propriu, original – «Sustementality for life » – «Sustementalitate pentru o viață» -, prin care încercăm să dăm și un exemplu: având o mentalitate sănătoasă vom reuși să facem, ceva pentru generațiile viitoare.” 

Stația de biogaz de la Cordun va crea inițial 20-25 de locuri de muncă directe, iar alte zeci de locuri vor fi generate indirect prin colaboratorii și furnizorii locali. Investiția sprijină și dezvoltarea bugetului local și a infrastructurii, consolidând Cordunul ca un hub economic regional.

Articole similare

Ad