Sunt aşteptate economii de combustibil de 3% faţă de generaţia actuală.
Renault Trucks anunță lansarea pe piață a camioanelor grele Model Year 2025. Noile modele Renault Trucks T, T High, C și K sunt concepute pentru a optimiza performanțele energetice, siguranța și confortul la condus. Consumul de carburant este redus cu până la 3% față de generația anterioară, oferind transportatorilor o productivitate sporită, reducând în același timp amprenta asupra mediului.
După introducerea Turbo Compound în urmă cu doi ani, care permite economii de carburant de până la 10%, Renault Trucks continuă să își eficientizeze vehiculele din punct de vedere energetic, modelele de mare tonaj 2025 oferind economii suplimentare de carburant de până la 3%.
Constructorul a optimizat diverse componente ale grupului motopropulsor, inclusiv motorul, cutia de viteze și punțile, anvelopele clasa A+ intrând acum în echiparea standard.
În plus, modelele Renault Trucks T, T High și Renault Trucks E-Tech T dispun acum de camere în locul oglinzilor retrovizoare, îmbunătățind și mai mult aerodinamica și contribuind la reducerea consumului de carburant. Camerele dispun de mod de iluminare cu infraroşu, sistem momentan disponibil numai pe camioanele Volvo şi Renault Trucks, care facilitează vederea pe timp de noapte. Acest sistem este, de asemenea, disponibil ca opțiune pe modelele Renault Trucks C, K și Renault Trucks E-Tech C.
Pentru aplicațiile pe distanțe lungi, Renault Trucks oferă o versiune optimizată pentru consumul de carburant, denumită Renault Trucks T Smart Racer. Disponibil pe modelele T și T High, Smart Racer combină un motor DE13 Turbo compound cu întreaga gamă de opțiuni de economisire a carburantului disponibile. Astfel, consumul de carburant este cu 14% mai mic și emisiile de CO2 sunt cu 15% mai mici comparativ cu un model standard.
Siguranță sporită și confort la condus
Sistemul de servodirecție reglabilă al modelului 2025 îmbunătățește stabilitatea vehiculului la viteze mari, oferind în același timp o direcție mai receptivă la viteze mici, facilitând manevrele în mediul urban și suburban. Acest sistem combină servodirecția hidraulică cu un motor electric, folosind senzori pentru a ajusta în timp real comportamentul vehiculului în funcție de mișcările autocamionului și de intențiile șoferului.
De asemenea, este disponibil un sistem de menținere a benzii de mers cu corecţia automată a direcției. Acesta readuce vehiculul pe banda sa de mers în cazul unei devieri neintenționate și oferă protecție suplimentară împotriva unghiurilor moarte, sporind siguranța celor mai vulnerabili utilizatori ai drumului.