Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Express Euroscan preia firmele Denis Spedition şi Denis Spedition GmbH şi îşi extinde serviciile pe domeniul transportului cu temperatură controlată

Expres Euroscan a preluat pachetul integral de acţiuni al firmei Denis Spedition SRL, un operator de transport cu temperatură controlată cu sediul în Bucureşti, cu un portofoliu solid de clienţi din domeniul food, farma şi mărfuri de valoare. Tranzacţia a implicat şi filiala germană Denis Spedition GmbH, care este furnizor de transport de mai mulţi ani ai unui cunoscut lanţ de restaurante. Negocierile au durat aproape patru luni, valoarea tranzacţiei nefiind anunţată.

Tranziţia de integrare a firmei bucureştene în grupul cu sediul în Suceava va fi lină, Denisa Tudose, fiica fostului unic acţionar, Florin Tudose, fiind numită administratorul companiei, în paralel cu păstrarea tuturor angajaţilor celor două companii care au făcut obiectul tranzacţiei.

„Ne dorim să reintrăm pe segmentul transportului cu temperatură controlată, existenţa unei filiale în Germania fiind de interes pentru noi, mai ales că deja avem clienţi interesaţi de extinderea activităţii noastre de transport în această ţară”,

a declarat Ovidiu Plăcintă, preşedintele Grupului Express Euroscan.

Cu o flotă de peste 200 de camioane, majoritatea cu semiremorci cu prelată şi şasiuri pentru containere, Express Euroscan este gata să se extindă şi pe transport cu temperatură controlată, segment pe care a mai activat între 2007 şi 2012, când a început activitatea de transport intracomunitar. Pe lângă păstrarea relaţiilor de parteneriat cu actualii clienţi ai Denis Spedition, compania intenţionează să accelereze creşterea portofoliului de clienţi şi a volumelor, clienţi multinaţionali precum Amazon fiind interesaţi să lucreze cu companiile româneşti cu sediul în Germania.

Cele 40 de camioane – majoritatea Scania – extrem de bine întreţinute, ale parcului Denis Spedition, se vor integra uşor în flota globală a Express Euroscan, compania suceveană având capacităţi proprii de reparaţii care pot contribui atât la asigurarea unei stări tehnice bune în orice moment cât şi la reducerea costurilor de exploatare.

Express Euroscan este una dintre firmele de transport cele mai solide financiar din România, cu o cifră de afaceri de circa 22 de milioane de euro anul trecut, în creştere cu circa un milion de euro faţă de 2022, şi un profit de circa 2,5 milioane de euro. Pentru 2024, cifra de afaceri consolidată a grupului de firme de transport Express Euroscan va depăşi 40 de milioane de euro. Denis Spedition SRL a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de circa 5 milioane de euro, în timp ce filiala germană a realizat aproape 7 milioane de euro.

Iar politica de expansiune nu se termină aici, compania fiind pe punctul de a începe procesul de preluare a unei alte companii din industrie, în paralel cu căutarea unui teren pentru construirea unui centru logistic lângă Suceava. Aceasta a fost de altfel şi intenţia celor doi acţionari ai grupului de firme Express Euroscan, după numirea unei echipe de conducere executivă, menită să crească agilitatea organizaţională şi să permită companiei să se concentreze mai eficient supra proiectelor de expansiune.

De asemenea, Express Euroscan Group este în proces de dezvoltare a activităţii de comercializare a lubrifianţilor auto Yacco, afacere preluată în 2021 de la o companie franceză.

„Începând cu 2025, vom fi prezenţi pe toată piaţa din România printr-un parteneriat strategic cu un distribuitor naţional”,

a declarat Nelu Plăcintă, vicepreşedinte al Euroscan Group.
De la stânga la dreapta, Marcel Plăcintă, Florin Tudose, Ovidiu Plăcintă și Nelu Plăcintă

Articole similare

Ad