Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Resursele umane, provocarea viitorului

Lipsa personalului calificat in logistica a inceput sa se simta mai acut pe piata si, avand in vedere faptul ca populatia imbatraneste, iar tinerii nu sunt atrasi de aceasta activitate, se preconizeaza ca domeniul se va confrunta cu o criza a fortei de munca, mai devreme sau mai tarziu. Aceasta idee a fost sustinuta si in cadrul conferintei ECSLA, de catre Hans Kroes, reprezentantul Kloosterboer Group.

La Kloosterboer Group, personalul are o varsta medie destul de crescuta, asa ca pastrarea sa si aducerea de angajati noi sunt considerate adevarate provocari. "Angajatorii trebuie sa aiba mare grija cu acest lucru. Alte probleme grave sunt faptul ca exista o lipsa acuta de oameni calificati pentru anumite pozitii, iar angajatii migreaza foarte mult. Ca urmare, angajatorii trebuie sa creeze strategii de atragere a personalului, prin construirea unui brand. Nu sunt vizati orice angajati, ci cei mai buni si cei mai potriviti, deoarece angajatii pot face diferenta in acest domeniu", a aratat Hans Kroes.
Ca urmare, departamentele de Resurse Umane trebuie sa creeze si sa aplice anumite politici de pastrare a personalului, dar si de mentinere in forma a acestuia. De asemenea, angajatorul trebuie sa fie capabil sa administreze personal de diferite generatii, din cauza ca varsta diferita genereaza asteptari diferite. Forta de munca este structurata pe patru generatii si in functie de asta managementul firmei trebuie sa aiba strategii diferite. Prima generatie ii include pe cei nascuti dupa razboi, in 1940-1955, oameni idealisti si pasionali, foarte atenti la ierarhie si care, atunci cand au o idee, cauta intai sprijin. Angajatii nascuti in perioada 1955-1970 fac parte din generatia X si sunt oameni modesti, loiali, profesionisti. Urmeaza generatia Y, 1970-1985, ai carei angajati urmaresc rezultatele, sunt dinamici si invata rapid lucruri noi. Generatia denumita Einstein se refera la cei nascuti intre 1985 si 2000, autentici, activi, care agreeaza socializarea. "Din experienta noastra, acesti oameni ar vrea sa lucreze trei zile pe saptamana, stau toata ziua cu telefonul in mana, dar pana la urma isi indeplinesc sarcinile. De multe ori aceste ultime doua generatii, pe care noi le vizam pentru recrutarea de personal, sunt luate ca un tot, dar diferentele intre ele sunt mari", considera Hans Kroes.

Tinerii nu sunt atrasi de logistica
Generatia tanara este deosebit de importanta mai ales ca, in cadrul multor companii, cei ce o administreaza au de obicei o varsta inaintata, deci e nevoie de oameni tineri, cu idei noi, care sa schimbe ceva, in special acum, cand in lume lucrurile se schimba rapid. Daca vrea sa fie competitiv pe piata fortei de munca, managementul trebuie sa fie deschis la modalitati de lucru noi. Tinerii lucreaza acum altfel, de acasa, cu program diferit, flexibil. De asemenea, de multe ori, directorii apreciaza angajatii care lucreaza pana tarziu, cu ore suplimentare. Dar tinerii doresc sa le fie analizate rezultatele, nu orele petrecute propriu-zis la birou.
Piata fortei de munca este diferita acum si ca urmare a popularitatii pe care o au retelele de socializare unde se discuta despre companii si exista sanse ca oamenii sa caute o companie datorita lucrurilor pe care le-au aflat astfel. "Este foarte important ca lumea sa stie ce inseamna sa lucrezi in sectorul logistic, mai ales ca de curand a aparut un articol intr-o revista din Olanda care spunea ca doar fraierii muncesc in domeniu. Daca aceasta este imaginea pe care o avem pe piata fortei de munca, atunci avem o problema. Trebuie sa depunem toate eforturile sa aratam ce domeniu interesant este logistica, cat este de complexa si ca intotdeauna aici este destul loc pentru solutii inovative. Cum pe piata fortei de munca va urma o criza a personalului disponibil, va trebui sa luptam cu firme din sectoare mai populare, cum sunt IT sau auto. Trebuie acordata o atentie deosebita pentru pastrarea angajatilor buni. Este foarte important ca oamenii sa fie multumiti cu locul lor de munca, sa fie mandri si sa se identifice cu firma la care lucreaza", a mai afirmat Hans Kroes.

Articole similare

Ad